montură definitie

9 definiții pentru montură

MONTÚRĂ, monturi, s. f. Piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia. ♦ Spec. Mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. – Din germ. Montur, fr. monture.
MONTÚRĂ, monturi, s. f. Piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia. ♦ Spec. Mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. – Din germ. Montur, fr. monture.
MONTÚRĂ, monturi, s. f. Parte accesorie a unui sistem tehnic (mașină, aparat, instrument etc.) în care se montează o piesă și care o menține la locul ei; mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; piesă de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie (inel, cercei, broșă) sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. Montura era după moda anilor 1840-1850, copiată de altfel după exemplare autentice. C. PETRESCU, A. 325.
montúră s. m., g.-d. art. montúrii; pl. montúri
montúră s. f., g.-d. art. montúrii; pl. montúri
MONTÚRĂ s.f. Parte dintr-un dispozitiv tehnic în care se montează o piesă. ♦ Felul în care sunt fixate pietrele prețioase ale unei bijuterii. [< fr. monture].
MONTÚRĂ s. f. parte dintr-un dispozitiv tehnic în care se montează o piesă. ◊ piesă de metal în care sunt fixate pietrele prețioase ale unei bijuterii. (< fr. monture, germ. Montur)
MONTÚRĂ ~i f. 1) Parte dintr-un sistem tehnic în care se montează o piesă. 2) Garnitură prețioasă a unei bijuterii. [G.-D. monturii] /<germ. Montur, fr. monture
*montúră f., pl. ĭ (fr. monture, it. montura. V. mondir, montez). Ceĭa ce servește la suportat partea principală: montura unuĭ feresteŭ (toată partea afară de pînza care roade lemnu), montura uneĭ ochene (tot afară de lințĭ). Munca montatoruluĭ.

montură dex

Intrare: montură
montură substantiv feminin