monta definitie

2 intrări

29 definiții pentru monta

MONTÁ2, pers. 3 montează, vb. I. Tranz. (Despre animale masculine) A efectua o montă, a fecunda. – Din montă.
MONTÁ1, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.
MÓNTĂ, monte, s. f. 1. Împerechere a două animale de sex opus în vederea reproducerii; montare2. 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. – Din fr. monte.
MONTÁ2, pers. 3 montează, vb. I. Tranz. (Despre animale masculine) A efectua o montă, a fecunda. – Din montă.
MONTÁ1, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A fixa, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.
MÓNTĂ, monte, s. f. 1. Împreunare a două animale de sex opus în vederea reproducției; montare2. 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. – Din fr. monte.
MONTÁ, montez, vb. I. Tranz. 1. A potrivi Ia locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic (pentru ca acesta să funcționeze în bune condiții) ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. Pietrele să fie montate în două inele și o brățară. C. PETRESCU, A. 320. ♦ A așeza, a fixa. un obiect, un aparat, o mașină la locul pe care trebuie să-l ocupe. Cristescu apăsă un buton mare, montat pe colțul biroului. GALAN, B. I 9. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol, a pune în scenă. 3. Fig. A ațîța împotriva cuiva, a îndemna, a întărîta pe cineva împotriva cuiva. L-a montat grecul... Gata! Stai să vezi! DUMITRIU, B. F. 130.
MÓNTĂ, monte, s. f. 1. împreunare a unui armăsar cu o iapă; (p. ext.) împreunare a altor animale. Stație de montă. Herghelie de armăsari pentru reproducere.
montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză
móntă s. f., g.-d. art. móntei; pl. mónte
montá (tehn., zool.) vb., ind. prez. 1 sg. montéz, 3 sg. și pl. monteáză
móntă s. f., g.-d. art. móntei; pl. mónte
MONTÁ vb. 1. v. asambla. 2. a instala. (A ~ un utilaj.) 3. v. regiza.
MONTÁ vb. v. agita, ațâța, incita, instiga, întărâta, provoca, stârni, tulbura.
MÓNTĂ s. (BIOL.) goană, gonire, împreunare, (reg.) montare, sărit. (~ la vite.)
A monta ≠ a demonta, a dezasambla
MONTÁ vb. I. tr. 1. A așeza, a potrivi la locul lor (piesele unei mașini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ♦ A fixa o piatră prețioasă într-o bijuterie. 2. A pregăti pentru reprezentare, a pune în scenă (o piesă de teatru, un spectacol). 3. (Fig.) A ațâța, a incita (pe cineva) contra cuiva; a instiga. [< fr. monter].
MÓNTĂ s.f. 1. Împreunare a unui armăsar cu o iapă; (p. ext.) împreunare la animale. 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. [< fr. monte].
MONTÁ2 vb. tr. (despre animale mascule) a efectua monta (1). (< montă)
MONTÁ1 vb. I. tr. 1. a așeza, a potrivi la locul lor (piesele unei mașini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ◊ a fixa o piatră prețioasă într-o bijuterie. 2. a pune în scenă o piesă de teatru, un spectacol. 3. a pune la cale, a ațâța, a instiga. II. refl. a se irita, a se înfuria. (< fr. monter)
MÓNTĂ s. f. 1. împreunare a unui armăsar cu o iapă, pentru reproducere; împreunare la animale. 2. herghelie de armăsari pentru reproducere. (< fr. monte)
A MONTÁ ~éz tranz. 1) (piese, mecanisme etc.) A reuni, formând un sistem tehnic, în vederea funcționării; a asambla. 2) (obiecte sau părți ale acestora) A fixa definitiv, amplasând la locul de funcționare. 3) (pietre prețioase) A fixa într-o bijuterie. 4) (piese de teatru) A reda prin mijloace scenice; a pune în scenă; a înscena. 5) fig. (acțiuni dușmănoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a țese; a urzi; a unelti. 6) fig. (persoane) A aduce în mod intenționat într-o stare de agitație; a ațâța; a întărâta; a incita; a zădărî. /<fr. monter
MÓNTĂ ~e f. 1) Împerechere a două animale de sex opus în vederea reproducției. 2) Loc special pentru împerecherea animalelor. /<fr. monte
montà v. 1. a potrivi diferitele piese ale unui obiect: a monta o mașină; 2. a întoarce un ceasornic; 3. a procura ceeace e necesar: a monta un magazin; 4. a prepara: a monta o intrigă; 5. fig. a excita în contra cuiva: l’a montat rău.
*móntă f., pl. e (fr. monte, d. monter, a se sui; it. monta. V. remontă). Acțiunea împărecheriĭ la vite, bătaĭe.
*montéz v. tr. (fr. monter, a sui, a ajusta, d. lat. pop. montare, derivat d. mons, montis, munte; it. montare. V. montură). Ajustez, potrivesc diferitele pĭese ale unuĭ obĭect, ale uneĭ mașinĭ: a monta o mașină, un diamant într’un inel. Echipez, mobilez: a monta o prăvălie, o cameră. Fig. Uneltesc, machinez: a monta o intrigă. Excit, ațîț: a monta capu cuĭva, a monta pe cineva.
monta vb. v. AGITA. AȚÎȚA. INCITA. INSTIGA. ÎNTĂRÎTA. PROVOCA. STÎRNI. TULBURA.
MONTA vb. 1. a asambla, a fixa, a îmbina, a împreuna, a reuni, a uni. (A ~ elementele componente ale unui sistem.) 2. a instala. (A ~ un utilaj.) 3. a înscena, a regiza. (A ~ un spectacol.)
MONTĂ s. goană, gonire, împreunare, (reg.) montare, sărit. (~ la vite.)

monta dex

Intrare: montă
montă substantiv feminin
Intrare: monta
monta conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv