monstru definitie

16 definiții pentru monstru

MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ Fig. (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.
MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ Fig. (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.
MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale deosebite sau din unele părți de om și altele de animal. V. dihanie. ♦ Ființă care se naște cu o anomalie fizică; pocitanie, om diform, foarte urît. Sosește ucigașul. șchiop, ghebos, uscat, monstru moral și fizic. GHEREA, ST. CR. II 279. 2. Ființă extraordinar de mare, namilă, matahală. Sub biciuirile vîntului din larg, norii negri veneau goniți așa de jos, incit păreau turme de monștri marini care se încălecau tîrîndu-se pe fața apei. BART, E. 237. ♦ Fig. Voinicul, frumosul rîu se smulge din brațele monștrilor și pleacă hăulind devale. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. ♦ (Adjectival) De proporții neobișnuit de mari; extraordinar, colosal, excesiv. Țăranii care ar vedea cheful monstru permanent de-aici, ce-ar zice? REBREANU, R. I 264. 3. Fig. Om josnic din punct de vedere moral, om rău, crud, denaturat. Damele însă din contră îi descoperiră multe defecte închipuite, cari erau de natură a face din copila drăgălașă un monstru înspăimîntător. ALECSANDRI, O. P. 131.
mónstru s. m., art. mónstrul; pl. mónștri, art. mónștrii
mónstru s. m., art. mónstrul; pl. mónștri, art. mónștrii
mónstru, -ă, monștri, -stre, s. m. și adj.
MÓNSTRU s. 1. arătare, pocitanie, pocitură, (pop. și fam.) bâzdâganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (Un ~ din basme, cu două capete.) 2. hâdoșenie, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urâciune, urâțenie, (pop.) hâzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Un ~ de om.)
MÓNSTRU s.m. 1. Ființă fantastică, având corpul alcătuit din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ Ființă care are o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 2. Colos, namilă; ființă sau lucru de proporții colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Uriaș, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].
MÓNSTRU s. m. 1. ființă fantastică cu corpul din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ colos, namilă, ființă, lucru de proporții colosale. ♦ (adj.; fam.) de mare amploare, colosal. 2. ființă care prezintă o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 3. om crud, degenerat, denaturat. 4. monstru sacru = mare vedetă a cinematografiei sau teatrului. (< fr. monstre, lat. monstrum)
mónstru (mónștri), s. m.1. Dihanie, colos. – 2. (Adj.) Monstruos, ieșit din comun. – Mr. monstru. Fr. monstre. Mr. pare să provină direct din lat. (cf. REW 5565a). – Der. monstruos, adj., din fr. monstrueux; monstruozitate, s. f., din fr. monstruosité.
MÓNSTRU ~ștri m. 1) (în mitologia antică) Ființă imaginară cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2) Ființă urâtă cu defecte fizice; pocitură; momâie. 3) Persoană cu mari devieri de la comportarea normală. 4) Ființă imaginară, fioroasă de dimensiuni mari și neproporționale; matahală; dihanie. /<lat. monstrum, fr. monstre
monstru m. 1. ființă a cării conformațiune e contrară naturei; 2. fig. om grozav de urît; 3. ființă crudă și denaturată: monstru de ingratitudine.
*mónstru m., pl. ștri (lat. monstrum, ceĭa ce atrage atențiunea ca semnu răŭ, din *monestrum, d. monére, a înștiința, a aduce aminte, V. monitor, mustru). Ființă de formă contrară naturiĭ, cum ar fi un vițel cu doŭă capete, florile duple ș. a. Ființă fantastică din mitologie și poveștĭ: Perseŭ a liberat-o pe Andromeda de monstru care o amenința. Fig. Om grozav de urît: aceștĭ copiĭ îs curațĭ monștri, V. ĭazmă). Om care face fapte urîte, de ex., un asasin. Lucru colosal: vapoarele transoceanice îs adevărațĭ monștri. Monstru marin, balaur colosal despre care se crede că trăĭește în ocean. Adj. Colosal, excesiv: un ospăț monstru. (Și fem.: o beție monstră). V. căpcăun.
MONSTRU s. 1. arătare, pocitanie, pocitură, (pop. și fam.) bîzdîganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (Un ~ cu două capete.) 2. hîdoșenie, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urîciune, urîțenie, (pop.) hîzenie, potcă, stropșitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Un ~ de om.)
copíl-mónstru s. m. Copil născut cu anomalii fizice ◊ „O tânără americană explică ziariștilor situația sa dramatică. Consumând mari doze de «Thalidomidă» în timpul sarcinii, ea este îngrozită la gândul că ar putea da naștere unui copil-monstru.Sc. 18 VIII 62 p. 4; v. și T.N. 48/62 p. 22 (din copil + monstru; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 329)
film-mónstru s. n. Superproducție ◊ „Producătorii italieni au realizat unul din acele filme-monștri menite să obțină cel mai mare succes de casă cu cele mai îndoielnice mijloace.” Cont. 29 III 63 p. 5 //din film + monstru//

monstru dex

Intrare: monstru (adj.)
monstru adj.
Intrare: monstru (s. m.)
monstru s. m. substantiv masculin