Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru monotonie

MONOTON├ŹE, monotonii, s. f. Lips─â de varietate ├«n ton; ceea ce este monoton. ÔÖŽ Fig. Lips─â de varia╚Ťie sau de varietate; uniformitate plictisitoare. ÔÇô Din fr. monotonie.
MONOTON├ŹE, monotonii, s. f. Lips─â de varietate ├«n ton; ceea ce este monoton. ÔÖŽ Fig. Lips─â de varia╚Ťie sau de varietate; uniformitate plictisitoare. ÔÇô Din fr. monotonie.
MONOTON├ŹE, monotonii, s. f. Lips─â de varietate ├«n ton. L─âtr─âtura... r─âsun─â cu o ciudat─â monotonie la urechile v├«n─âtorului. ODOBESCU, S. III 42. ÔÖŽ Fig. Uniformitate plictisitoare. Monotonia acelora╚Öi decoruri, pe care le ├«n─âl╚Ťase anii ╚Öi mi le impusese o voin╚Ť─â care nu era a mea, m─â revolta. ANGHEL, PR. 8. ├Ämi aminteam via╚Ťa de ╚Öcolar, c├«nd libertatea nu-mi era m─âsurat─â ╚Öi o puneam al─âturi de monotonia zilelor ce duceam ├«n acel magazin. DEMETRESCU, O. 95.
monoton├şe s. f., art. monoton├şa, g.-d. art. monoton├şei; pl. monoton├şi, art. monoton├şile
monoton├şe s. f., art. monoton├şa, g.-d. art. monoton├şei; pl. monoton├şi, art. monoton├şile
MONOTON├ŹE s. uniformitate. (~ vie╚Ťii cuiva.)
MONOTON├ŹE s.f. Caracterul a ceea ce este monoton; uniformitate plictisitoare, lips─â de varietate ├«n ton. [Gen. -iei. / < fr. monotonie].
MONOTON├ŹE s. f. ├«nsu╚Öirea de a fi monoton; lips─â de varietate. (< fr. monotonie)
MONOTON├ŹE ~i f. Caracter monoton. /<fr. monotonie
monotonie f. caracterul celui monoton, prea unitorm: monotonia unui c├óntec, monotonia conversa╚Ťiunii; fig. monotonia vie╚Ťii.
*monoton├şe f. (vgr. monotonia). Caracteru de a fi monoton: monotonia unu─ş c├«ntec. Fig. Prea mare uniformitate, lips─â de varietate: monotonia unu─ş discurs, une─ş v─şe╚Ť─ş.
MONOTONIE s. uniformitate. (~ vie╚Ťii cuiva.)

Monotonie dex online | sinonim

Monotonie definitie

Intrare: monotonie
monotonie substantiv feminin