MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

MONOTÍP, monotipuri, s. n. (Tipogr.) Mașină de cules și de turnat literele fiecare în parte, asemănătoare celor folosite la culesul cu mîna.

monotíp1 (rar) adj. m., pl. monotípi; f. monotípă, pl. monotípe

monotíp2 s. n., pl. monotípuri

monotíp adj. m., pl. monotípi; f. sg. monotípă, pl. monotípe

monotíp s. n., pl. monotípuri

MONOTÍP, -Ă adj. Făcut după un singur model sau tip. // s.n. 1. (Poligr.) Mașină de cules și de turnat literele una câte una. 2. Procedeu de pictură pe cupru, pe sticlă sau un material plastic, transpusă prin imprimare pe hârtie. ♦ Lucrare obținută prin acest procedeu. [< fr. monotype].

MONOTÍP, -Ă I. adj. făcut după un singur model de tip. II. s. n. 1. mașină tipografică de cules și turnat literele una câte una. 2. procedeu de pictură pe cupru, pe sticlă sau un material plastic, transpusă prin imprimare pe hârtie. ◊ lucrare astfel obținută. (< fr. monotype)

MONOTÍP ~uri n. Mașină tipografică de cules și de turnat litere izolate. /<fr. monotype

monotip n. Tip. mașină de cules literele vorbă cu vorbă.