MONOTELÍSM s. n. (Rar) Învățătură creștină, din sec. VII, care nu admite decât o singură voință în Isus Hristos, cea divină. – Din fr. monothélisme.

MONOTELÍSM s. n. (Rar) Doctrină religioasă care susține că Isus Cristos a întruchipat două naturi, una divină și una umană, dar o singură voință, cea divină. – Din fr. monothélisme.

*monotelísm s. n.

monotelísm s. n.

MONOTELÍSM s.n. Doctrină religioasă care susține că Isus Cristos a întruchipat două naturi, una divină și una umană, dar o singură voință, cea divină. [< fr. monothélisme].

MONOTELÍSM s. n. doctrină religioasă care susține că Isus Christos a întruchipat două naturi, una divină și una umană, dar o singură voință, cea divină. (< fr. monothélisme)