MONOSEMANTÍSM s. n. (Lingv.) Caracter al cuvintelor monosemantice; monosemie. – Din fr. monosémantisme.

MONOSEMANTÍSM s. n. (Lingv.) Caracter al cuvintelor monosemantice; monosemie. – Din fr. monosémantisme.

*monosemantísm s. n.

monosemantísm s. n.

MONOSEMANTÍSM s. v. unisemantism.

MONOSEMANTÍSM s.n. (Lingv.) Proprietatea a ceea ce este monosemantic; monosemie. [Cf. fr. monosémantisme].

MONOSEMANTÍSM s. n. proprietate a unui cuvânt de a fi monosemantic; monosemie. (< fr. monosémantisme)

MONOSEMANTÍSM s. n. (cf. fr. monosémantisme): 1. caracteristică a unui cuvânt de a dispune de un singur sens lexical; monosemie 2. principiu logic după care fiecărei unități de conținut trebuie să-i corespundă o singură unitate de expresie.