MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; f. sg. monománă, pl. monománe

MONOMÁN s., adj. (MED.) (rar) monomaniac. (Om ~.)

MONOMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monomanie; (persoană) stăpânit(ă) de o idee fixă; monomaniac. [< fr. monomane].

MONOMÁN, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de monomanie; monomaniac. (< fr. monomane)

MONOMÁN ~ă (~i, ~e) și substantival Care suferă de monomanie. /<fr. monomane

monoman a. atins de monomanie.

*monomán, -ă s. și adj. (mono- și -man). Bolnav de manomanie.

MONOMAN s., adj. (MED.) (rar) monomaniac. (Om ~.)