Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru monom

MONÓM, monoame, s. n. 1. Expresie algebrică în care intervin numai semnele înmulțirii și ale împărțirii. 2. Fig. Șir, succesiune neîntreruptă (unul după altul). – Din fr. monôme.
MONÓM, monoame, s. n. 1. Expresie algebrică în care intervin numai semnele înmulțirii și ale împărțirii. 2. Fig. Șir, succesiune neîntreruptă (unul după altul). – Din fr. monôme.
MONÓM, monoame, s. n. Expresie algebrică formată din simbolurile algebrice ale numerelor, fără folosirea adunării sau a scăderii. (în forma de pl. monomi) Chiar eu... mă trezeam cîteodată că știam cum să înmulțesc între dînșii doi monomi. HOGAȘ, DR. II 124. ◊ Loc. adv. (Familiar) În monom = așezați în rînd, unul după altul. – Pl. și: (m.) monomi.
monóm s. n., pl. monoáme
monóm s. n., pl. monoáme
MONÓM s.n. Expresie algebrică compusă dintr-un singur termen, în care nu figurează nici semnul plus, nici semnul minus. ◊ (Fam.) În monom = în rând, unul în urma celuilalt. [Pl. -oame, (s.m.) -omi. / < fr. monôme, cf. gr. monos – unic, nomos – diviziune].
MONÓM s. n. 1. expresie algebrică compusă dintr-un singur termen, în care nu figurează nici semnul plus, nici minus. 2. (fig.) șir neîntrerupt. (< fr. monôme)
MONÓM ~oáme n. Expresie algebrică compusă dintr-un singur termen. /<fr. monôme
monom n. 1. expresiune algebrică conținând un singur termen; 2. șir neîntrerupt de studenți cari străbat stradele cu strigăte și petrecănii; 3. fig. monom de umbre.
monóm m. și n., pl. oame (fr. monôme, îld. mononôme, d. mono- și vgr. nomós, împărțire. V. binom, polinom). Mat. Expresiune algebrică între ale căreĭ părțĭ nu e semnu plus orĭ minus. Lung șir de tinerĭ care se țin de mînă, cum fac uneorĭ studențiĭ.
MONÓM (< fr. {i}; {s} mono- + gr. nomos „împărțire”) s. n. Expresie algebrică în care apar doar produse și câturi ale cantităților conținute (ex.: a2b; 2x32/y5). ♦ Fig. Șir, succesiune neîntreruptă. ◊ Loc. În monom = după altul, în rând (câte unul).

Monom dex online | sinonim

Monom definitie

Intrare: monom (pl. monoame)
monom pl. monoame substantiv neutru
Intrare: monom (pl. monomi)
monom pl. monomi