MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofónic adj. m., pl. monofónici; f. sg. monofónică, pl. monofónice

MONOFÓNIC, -Ă adj. (Fiz.) Care are o singură sursă sonoră; monofon. [Cf. fr. monophonique].

MONOFÓNIC, -Ă adj. 1. (fiz.) care are o singură sursă sonoră. 2. (muz.) monofon. (< fr. monophonique, engl. monophonie)