monodie definitie

2 intrări

13 definiții pentru monodie

MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.
MONODÍE, monodii, s. f. Melodie executată de o singură voce sau de un ansamblu la unison sau la octavă. – Din fr. monodie.
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.
MONODÍE, monodii, s. f. Cântec pe o singură voce, solo sau amplificat de un ansamblu la unison sau la octavă. – Din fr. monodie.
MONODÍE, monodii, s. f. Cîntare pe o singură voce, fără acompaniament.
!monodíe (mo-no-/mon-o-) s. f., art. monodía, g.-d. art. monodíei; pl. monodíi, art. monodíile
monodiá vb., ind. prez. 1 sg. monodiéz, 3 sg. și pl. monodiáză
monodíe s. f. (sil. mf. mon-), art. monodía, g.-d. art. monodíei; pl. monodíi, art. monodíile
MONODÍE s.f. Monolog liric în tragediile antice grecești. ♦ Stil muzical bazat pe simpla succesiune a sunetelor melodiei; cântec executat pe o singură voce. [Gen. -iei. / < fr. monodie, cf. gr. monodia < monos – unic, ode – cântec].
MONODÍE s. f. 1. monolog liric în tragediile antice grecești. 2. muzică bazată pe o singură linie melodică; cântec la o singură voce. (< fr. monodie, gr. monodia)
MONODÍE ~i f. 1) Monolog liric în tragediile grecești. 2) Melodie executată de o singură voce, cu sau fără acompaniament. /<fr. monodie
monodiá vb. I A cânta pe o singură coardă ◊ „Voievodul [V.J.] monodiază, lustruind versurile. Scena finală, culminantă, pare operetistică.” R.lit. 6 IV 72 p. 20 (din monodie + -a; DEX-S)
monodie (< gr. μονῳδία, din μόνος, „singur” + ᾠδή „cântec”) 1. Având sensul inițial de cântec la o singură voce (2), termenul se aplică la totalitatea muzicii ale cărei unic element de expresie este melodia*. În această accepțiune, m. ocupă o arie largă, atât în pe plan istoric cât și geografic. Ea se naște ân fazele primitive ale omenirii, stăpânește antic. și ev. med. și supraviețuiește până astăzi în folc. unui mare număr de popoare. Formele pe care le îmbracă sunt determinate de condițiile epocilor și a culturilor cărora le aparține. Se pot diferenția astfel: m. primitivă, m. ant. (ex. muzica greacă), m. medievală religioasă (cântecul bizantin* și gregorian*) și laică (melodiile profane cu text latin din sec. 9 și 10, chansons de geste*, muzica trubadurilor*, a truverilor* și a Minnesängeri*-lor, cântecele de dans*, de petrecere etc.), precum și muzica pop. din diverse epoci și regiuni ale globului. M. este opusă multivocalității* și, în speță, polifoniei*, tehnică pe care se bazează dezvoltarea muzicii culte europ. din ultimele mil. Chiar și atunci când este executată în grup (vocal sau instr.) m. se limitează la un singur plan melodic, realizat de toți participanții. Executarea m. în grup poate da naștere cel mult unor neconcordanțe, constând în reproducerea melodiei la octave sau alte intervale (omofonie*) sau cu mici abateri de la conturul ei originar (heterofonie*). Dispunând de un număr redus de mijloace de expresie, m. atribuie acestora în schimb o mare varietate, ceea ce duce la o deosebită bogăție a ei în privința modurilor*, a ritmului* și a ornamentării*. Pe de altă parte, lipsindu-i constrângerea încadrării într-o structură polif., ea se desfășoară în deplină libertate, sub impulsul unui nestăvilit avânt improvizatoric (v. improvizație) dând prilej repetărilor în nesfârșite variante (I, 1). Un exemplu tipic în această privință îl oferă cântecul pop. românesc. 2. M. acompaniată este o practică introdusă la sfârșitul sec. 16 de compozitorii „Cameratei florentine”* (Galilei, Peri, Caccini, Monteverdi), constând în suprapunerea unei melodii vocale pe un acomp. acordic al unui bas continuu*. Având la bază aspirațiile renascentiste de reînviere a teatrului antic și a vechii m. gr. vocal-instr. (aulodie*, chitharodie*), dezvoltarea m. acompaniate este favorizată în același timp de răspândirea unor instr. (laută*, clavecin* și orgă*), precum și de tendința generală a sec. 16 de simplificare a polif. vocale, cu transcrierea vechilor piese polif. corale, pentru voce (1) și instr. M. acompaniată, reprezentând la seconda prattica (v. și musica mensurata) față de scriitura polif. vocală a Renașterii*, are importanță nu numai în formarea unor genuri vocale (recitativ*, arie*, cantată*, operă*) și instr. (suită*, sonată*, concerto grosso*), ci și întreaga evoluție a muzicii europ. moderne, datorită contribuției ei la cristalizarea limbajului armonic.

monodie dex

Intrare: monodia
monodia verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: monodie
monodie substantiv feminin
  • silabisire: mon-