Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru monoclu

MON├ôCLU, monocluri, s. n. Lentil─â rotund─â, concav─â sau convex─â, care se fixeaz─â ├«n orbita unui ochi pentru a corecta un defect de vedere. ÔÖŽ P. anal. Pansament f─âcut la un singur ochi. ÔÇô Din fr. monocle.
MON├ôCLU, monocluri, s. n. Lentil─â rotund─â, concav─â sau convex─â, care se fixeaz─â ├«n orbita unui ochi pentru a corecta un defect de vedere. ÔÖŽ P. anal. Pansament f─âcut la un singur ochi. ÔÇô Din fr. monocle.
MONÓCLU, monocluri, s. n. Lentilă rotundă, concavă sau convexă, care se așază în orbita ochiului pentru a corecta un defect de vedere. Urmau... cum spuneau mai înflorit publiciștii cu monoclu, aceeași dramă a eternului feminin. SADOVEANU, P. M. 227. Monoclul îi spînzura de jiletcă. ARGHEZI, P. T. 80.
!mon├│clu (mo-no-clu/mon-o-) s. n., art. mon├│clul; pl. mon├│cluri
mon├│clu s. n. (sil. -clu; mf. mon-), art. mon├│clul; pl. mon├│cluri
MONÓCLU s. (rar) lornion, (pop. și fam.) geam, (pop.) sticlă. (Poartă ~ la ochiul drept.)
MON├ôCLU s.n. Lentil─â care se poart─â sprijinit─â ├«n orbita ochiului pentru a corecta un defect de vedere. ÔÖŽ Pansament care acoper─â un singur ochi. [< fr. monocle].
MONÓCLU s. n. 1. lentilă care se poartă sprijinită în orbita ochiului pentru a corecta un defect de vedere. 2. pansament care acoperă un singur ochi. (< fr. monocle)
mon├│clu (mon├│cluri), s. n. ÔÇô Un tip de lentil─â pentru un ochi. Fr. monocle. ÔÇô Der. monoclat, adj. (prev─âzut cu un monoclu).
MONÓCLU ~ri n. 1) Lentilă convexă, care se fixează în orbita ochiului pentru a corecta un defect de vedere. 2) Pansament la un singur ochi. /<fr. monocle
monoclu n. ochian pentru un singur ochiu.
*mon├│clu n., pl. e (fr. monocle, d. lat. mon├│culus, ch─şor, cuv. ibrid d. vgr. m├│nos, singur, ╚Öi lat. ├│culus, och─ş. V. binoclu). Ochelar─ş p. un singur och─ş, un geam ╚Ťinut cu mu╚Öchi─ş din prejuru och─şulu─ş.
MONOCLU s. (rar) lornion, (pop. și fam.) geam, (pop.) sticlă. (Poartă ~ la ochiul drept.)

Monoclu dex online | sinonim

Monoclu definitie

Intrare: monoclu
monoclu substantiv neutru
  • silabisire: -clu; mf. mon-