MONOCITÓZĂ, monocitoze, s. f. (Med.) Creșterea monocitelor din sânge în diverse stări infecțioase. – Din fr. monocytose.

MONOCITÓZĂ, monocitoze, s. f. (Med.) Boală caracterizată prin creșterea monocitelor din sânge. – Din fr. monocytose.

monocitóză s. f., pl. monocitóze

MONOCITÓZĂ s.f. (Med.) Creșterea numărului monocitelor din sânge. [< fr. monocytose].

MONOCITÓZĂ s. f. creștere a numărului monocitelor în sânge. (< fr. monocytose)

MONOCITÓZĂ (< fr.) Creșterea numărului de monocite (peste 12% din numărul de leucocite din sânge) în diverse stări infecțioase, mai ales în mononucleoza infecțioasă. Se mai numește și mononucleoză.