monobloc definitie

11 definiții pentru monobloc

MONOBLÓC, (1) adj. invar., (2) monoblocuri, s. n. 1. Adj. invar. Care este constituit dintr-o singură piesă, dintr-o singură bucată. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc nedemontabil. – Din fr. monobloc.
MONOBLÓC, (1) adj. invar., (2) monoblocuri, s. n. 1. Adj. invar. Care este constituit dintr-o singură piesă, dintr-o singură bucată. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc nedemontabil. – Din fr. monobloc.
MONOBLÓC, monoblocuri, s. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc, nedemontabil.
monoblóc1 (-no-bloc) adj. invar.
monoblóc2 (-no-bloc) s. n., pl. monoblócuri
monoblóc adj. invar. (sil. -bloc)
monoblóc s. n. (sil. -bloc), pl. monoblócuri
MONOBLÓC adj. invar., s.n. (Dispozitiv, organ de mașină) compus dintr-un bloc care nu se poate demonta. [Cf. fr. monobloc].
MONOBLÓC adj. inv., s. n. (dispozitiv, organ de mașină) dintr-un bloc nedemontabil. (< fr., engl. monobloc)
MONOBLÓC ~uri n. Dispozitiv de mașină constând dintr-un singur bloc (care nu se poate demonta). /<fr. monobloc
monoblóc adj. inv. Alcătuit dintr-o singură bucată ◊ „A avut loc ieri la Craiova inaugurarea celui mai mare spital monobloc din țara noastră cuprinzând 1620 de paturi pentru bolnavi.” R.l. 14 III 71 p. 7; v. și linoplac (din fr., engl. monobloc, rus. monoblok, germ. Monoblock; DMN 1970, FC I 139; DTP; DN – alt sens, DEX, DN3)

monobloc dex

Intrare: monobloc
monobloc substantiv neutru
  • silabisire: -bloc