monism definitie

11 definiții pentru monism

MONÍSM s. n. Doctrină filosofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii se află un singur principiu, fie material, fie spiritual; p. gener. orice concepție care explică printr-un singur principiu multitudinea fenomenelor dintr-un domeniu determinat. – Din fr. monisme.
MONÍSM s. n. Concepție filosofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii s-ar afla un singur principiu, fie material, fie spiritual; p. gener. orice concepție care explică printr-un singur principiu multitudinea fenomenelor dintr-un domeniu determinat. – Din fr. monisme.
MONÍSM s. n. Teorie filozofică care, în opoziție cu dualismul, recunoaște un singur principiu la baza tuturor fenomenelor.
monísm s. n.
monísm s. n.
MONÍSM s.n. (op. dualism) Explicarea consecventă a tot ceea ce există printr-un singur principiu: materia (monismul materialist) sau spiritul (monismul idealist). [< fr. monisme, cf. gr. monos – singur].
MONÍSM s. n. concepție filozofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii se află un singur principiu: materia (materialist) sau spiritul (idealist). (< fr. monisme)
MONÍSM n. (în opoziție cu dualism) Concepție filozofică conform căreia la baza lumii se află un singur principiu. /<fr. monisme
monism n. doctrină filozofică care consideră universul ca o unitate vie, ca o ființă colectivă unică și identică.
monism v. armonie (III, 2); dualism.
MONÍSM (< fr.; {s} gr. monos „singur”) s. n. 1. Doctrină care nu admite decât un principiu constitutiv al fenomenelor sau reduce totul la acest principiu. Materialismul, idealismul, panteismul, mistica (în care raportul eu-tu este abolit) sunt forme de m. 2. M. neutru = teorie expusă de W. James, potrivit căreia natura este alcătuită dintr-un fel de substanță care nu este nici spirituală nici corporală, dar este capabilă de atribute spirituale, cât și corporale în funcție de modul de dispunere a materialului „neutru”.

monism dex

Intrare: monism
monism substantiv neutru