monedă definitie

24 definiții pentru monedă

MONÉDĂ, monede, s. f. Ban de metal (rar de hârtie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; p. gener. ban de metal (de valoare mică); mărunțiș. ◊ Expr. A bate (sau a tăia, a face) monedă = a emite bani de metal. A bate monedă (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva). A plăti (cuiva) cu aceeași monedă = a răspunde (cuiva) printr-o comportare similară. (Fam.) Asta e moneda plătită, se spune despre o întâmplare neplăcută survenită în viața cuiva ca o pedeapsă pentru fapta sau faptele rele făcute; faptă și răsplată. [Pl. și: monezi. – Var.: monétă s. f.] – Din ngr. monédha.
MONÉTĂ s. f. v. monedă.
MONÉDĂ, monede, s. f. Ban de metal (rar de hârtie) care are sau a avut curs legal pe teritoriul unui stat; p. gener. ban de metal (de valoare mică); mărunțiș. ◊ Expr. A bate (sau a tăia, a face) monedă = a emite bani de metal. A bate monedă (din sau cu ceva) = a insista, a face caz (de ceva). A plăti (cuiva) cu aceeași monedă = a răspunde (cuiva) printr-o comportare similară. (Fam.) Asta e moneda plătită, se spune despre o întâmplare neplăcută survenită în viața cuiva ca o pedeapsă pentru fapta sau faptele rele făcute; faptă și răsplată. [Pl. și: monezi. – Var.: monétă s. f.] – Din ngr. monédha.
MONÉTĂ s. f. v. monedă.
MONÉDĂ, monede, s. f. (Mai ales cu sens colectiv) Bani de metal sau de hîrtie, avînd curs legal pe teritoriul unui stat; (în limbajul obișnuit) bani de metal (de obicei) de valoare mică, bani mărunți, mărunțiș. O nesfîrșită colecție de monede din toate epocile și din toate țările pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 122. [în cutie] erau cîteva inele fără pietre, mai multe pietre fără inele, monede vechi de aur și de argint. BASSARABESCU, V. 44. – Variantă: monétă (BOLINTINEANU, O. 118, BOLLIAC, O. 282) s. f.
MONÉTĂ s. f. v. monedă.
hârtíe-monédă (înv.) s. f.
monédă s. f., g.-d. art. monédei; pl. monéde
hârtíe-monédă s. f.
monédă s. f., g.-d. art. monédei; pl. monéde[1]
MONÉDĂ s. ban, piesă, (pop.) para. (O ~ de cinci.)[1]
MONÉDĂ s.f. Ban de metal sau de hârtie, care are curs legal într-un stat; (curent) ban de metal, mărunțiș. [Var. monetă s.f. / < ngr. moneda, cf. it. moneta, lat. moneta].
MONÉTĂ s.f. v. monedă.
MONÉDĂ s. f. 1. ban care are curs legal într-un stat. ♦ hârtie ~ = bani de hârtie. 2. ban de metal. ♦ a bate ~ = a emite bani de metal; (fig.) a plăti (cuiva) cu aceeași ~ = a se comporta față de cineva la fel cum s-a comportat și el într-o situație asemănătoare. (< ngr. moneda)
monétă (monéte), s. f. – Ban de metal. – Var. monedă. Lat. (it.) moneta (sec. XIX), var., din ven. moneda, prin intermediul ngr. μονέδα (Graur, BL, IV, 103; Gáldi 211). – Der. monetar, adj.; monetărie, s. f. (locul unde se fabrică monedă); monetiza, vb. (a bate monedă; a mercantiliza).
MONÉDĂ ~ e f. 1) Semn bănesc de metal (mai rar de hârtie) admis și utilizat într-o țară. 2) Ban mărunt de metal; mărunțiș. ~ de argint. ◊ A bate ~e a emite bani de metal. A plăti cu aceeași ~ a răspunde cu o comportare similară. [G.-D. monedei] /<ngr. monédha, it. moneta[1]
monedă f. bucată de metal, bătută din autoritate suverană, servind comerțului.
*monédă, V. monetă.
*monétă și (maĭ des) -édă f., pl. ete, ede și ezĭ (lat. monéta, monetă, d. Monéta, un supranume al Junoneĭ, d. monére, a înștiința [la Roma, pe Capitoliŭ, se făcuse un templu Junoneĭ Moneta, din cauza semnelor pe care le dădea poporuluĭ. Fiind-că acest templu, ca și altele, a fost întrebuințat ca loc de bătut banĭ, numele zeițeĭ a ajuns să însemne „ban”]; it. monéta, vfr. monnoĭe, nfr. monnaie, sp. moneda, pg. moeda; ngr. monéda; engl. money, germ. münze; rus. monéta. V. monitor). Ban, bucată de metal rătundă (rar alt-fel) bătută de autoritatea suverană ca să servească schimbuluĭ. Col. Banĭ: fabricant de monetă. Monetă de cont, valoare admisă ca unitate în conturile dintre comercianțĭ, dar care poate să nu fie reprezentată pin pĭese metalice în circulațiune, ca ghineĭa engleză. Monetă fiduciară, care n’are valoare de cît pin convențiune, ca biletele de bancă. Monetă fictivă saŭ hîrtie-monetă, bilete de bancă (V. hîrtie). A bate monetă, a fabrica banĭ.
MONE s. ban, piesă, (pop.) para. (O ~ de cinci.)
MONÉDĂ (< ngr.) 1. Semn bănesc cu formă, greutate și titlu stabilite, fabricate din metal (aur, argint, aramă, aliaje de metale comune); servește ca mijloc de circulație și de plată. Baterea primelor monede a fost, probabil, realizată independent, înainte de sec. 7 î. Hr., în statul antic Lidia sau în insulele Egee și în China. În Roma antică, m. se băteau lângă templul zeiței Iuno Moneta, de unde și denumirea de m. Pe teritoriul României, folosirea și circulația m. este semnalată încă din 6 î. Hr. Au existat diferite forme ale m., dintre care s-a impus cea rotundă, de disc, cu avers, revers și margine. V. numismatică., ban. ◊ M. divizionară (sau de bilon) = m. confecționată din aliaj monetar format din metale comune, cu valoare proprie redusă sau inferioară valorii ei nominale și care reprezintă o subdiviziune sau un multiplu al unității monetare legale. ◊ Expr. A bate monedă = a emite bani de metal. A plăti (cuiva) cu aceeași monedă = a se comporta față de cineva așa cum s-a comportat și el într-o situație similară. 2. P. gener. Ban de metal. 3. Denumire dată pentru toate semnele bănești, indiferent de forma lor de existență, respectiv pentru m. divizionară, m. fiduciară sau m. de hârtie (bancnotele emise de Banca Centrală) și m. scripturală sau m. se cont (disponibilitățile bancare și de la casele de economii).
PAR PARI REFERTUR (lat.) se plătește cu aceeași monedă – Enunț similar legii mozaice a talionului.
a plăti (cuiva) cu aceeași monedă expr. a se răzbuna (pe cineva); a se revanșa (față de cineva).
MONEDĂ albeț, arginți, chelșug, cocoșel, covrig, pleavă, polidor, zimți.

monedă dex

Intrare: monedă
monedă 1 pl. -e substantiv feminin
  • silabisire: mo-ne-dă
monedă 2 pl. -i substantiv feminin
  • silabisire: mo-ne-dă
monetă substantiv feminin
Intrare: hârtie-monedă
hârtie-monedă (numai) singular substantiv feminin
hârtie-monetă (numai) singular substantiv feminin