monarhie definitie

12 definiții pentru monarhie

MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului (rege, împărat, țar, șah, emir etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.
MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane (rege, împărat, țar, șah etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.
MONARHÍE, monarhii, s. f. Formă de conducere a statului, de obicei ereditară, în care puterea supremă aparține monarhului; statul cu o astfel de formă de conducere. V. regat. De-ar fi monarhia cît de bună, Cu vreme se mută în despoție. BUDAI-DELEANU, Ț. 360. Monarhie absolută = monarhie bazată pe puterea nelimitată a monarhului, desconsiderînd drepturile poporului. Monarhie constituțională = monarhie în care prerogativele monarhului sînt limitate prin constituție.
monarhíe s. f., art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíile
monarhíe s. f., art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíile
MONARHÍE s. (POL.) 1. (fig.) coroană. (~ Suediei.) 2. regat, (înv.) crăie, crăime. (Republică și ~.) 3. regalitate. (~ a fost abolită în...)
MONARHÍE s.f. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului și se transmite ereditar. V. regat. ♦ Stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Gen. -iei. / < lat., gr. monarchia < gr. monos – singur, arche – conducere].
MONARHÍE s. f. 1. formă de guvernare în care puterea supremă în stat aparține monarhului și se transmite ereditar. 2. stat monarhic. (< ngr. monarhia, lat. mo-narchia, germ. Monarchie, fr. monarchie)
MONARHÍE ~i f. 1) Formă de guvernământ în care puterea politică supremă aparține unui monarh; regalitate; regalism. 2) Stat guvernat de un monarh; regat. /<ngr. monarhia, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie
monarhie f. 1. guvernul unui Stat condus de un singur cap; 2. Stat guvernat de un monarh; monarhie constituțională, în care puterea e împărțită între suveran și corpurile legiuitoare, ca în România; monarhie absolută, în care suveranul e stăpân fără control, cum era în Rusia.
*monarhíe f. (vgr. monarhia). Guvernu uneĭ țărĭ conduse de un monarh. Țară guvernată de un monarh: România e o monarhie. Monarhie absolută, aceĭa în care suveranu nu poate fi controlat de nimenea. Monarhie constituțională, în care puterea e împărțită între suveran și parlament.
MONARHIE s. (POLITICĂ) 1. (fig.) coroană. (~ Suediei.) 2. regat, (înv.) crăie, crăime. (Republică și ~.) 3. regalitate. (~ a fost abolită.)

monarhie dex

Intrare: monarhie
monarhie substantiv feminin