monac definitie

20 definiții pentru monac

MONÁC, -Ă s. m. și f. v. monah.
MONÁH, -Ă, monahi, -e, s. m. și f. Călugăr. [Var.: monác, -ă s. m. și f.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.
MONÁC s. m. v. monah.
MONÁH, monahi, s. m. Călugăr. [Var.: monác s. m.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.
MONÁC s. m. v. monah.
MONÁH, monahi, s. m. Călugăr. Toți monahii erau în strane, cu camilafcele aplecate, SADOVEANU, B. 69. Monahi, cunoscătorii vieții pămîntene Se mișc’ în line păsuri Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. Cum te mai simți, frate Paisie? îl întrebă unul din monahi. NEGRUZZI, S. I 160. Variantă: monác (CREANGĂ, A. 78) s. m.
monáh s. m., pl. monáhi
monáhă s. f., g.-d. art. monáhei; pl. monáhe
monáh s. m., pl. monáhi
monáhă s. f., g.-d. art. monáhei; pl. monáhe
MONÁH s. v. călugăr.
MONÁH s. v. anahoret, ascet, eremit, pustnic, schimnic, sihastru.
MONÁHĂ s. v. călugăriță.
monáh (monáhi), s. m. – Călugăr, frate. Mgr. μοναχός, parțial prin intermediul sl. monachŭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 100), cf. it. monaco, fr. moine, sp. monje. – Der. monahal, adj. (de monah); monahicesc, adj. (monahal); ieromonah, s. m. (călugăr preot), din mgr. ἱερομόναχος, sl. jeromonachŭ; monahie, s. f. (călugăriță), din sl. monachija, cultism; monahism, s. n. (călugărie).
MONÁH ~i m. Bărbat care, prin legământ, duce o viață de ascet și trăiește într-o mănăstire; călugăr. /<sl. monahu, ngr. monahos
monah m. călugăr: monahii cunoscătorii vieții pământene EM.
monáh, -ă s. (ngr. și vgr. mónahos, solitar, d. monos, singur; lat. mónachus, it. mónaco, fr. moine [din *móneco, *mónego, *moneo, monio, monie, moine], sp. pg. monje, monja. V. mînăstire). Călugăr simplu. V. ieromonah.
MONAH s. (BIS.) călugăr, părinte.
monah s. v. ANAHORET. ASCET. EREMIT. PUSTNIC. SCHIMNIC. SIHASTRU.
MONA s. (BIS.) călugăriță, maică, monahic, mireasa Domnului, mireasa lui Dumnezeu.

monac dex

Intrare: monah
monac substantiv masculin