MOLÍFTĂ, molifte, s. f. 1. (În ritualul Bisericii ortodoxe) Rugăciune (citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale); p. ext. oficierea acestei rugăciuni. 2. (Înv.) Termen de reverență folosit față de clerici. [Var.: (înv.) molítvă, molítfă s. f.] – Din sl. molitva.

MOLÍTFĂ s. f. v. moliftă.

MOLÍTVĂ s. f. v. moliftă.

MOLÍFTĂ s. f. v. molitvă.

MOLÍTVĂ, molitve, s. f. 1. (În ritualul Bisericii ortodoxe) Rugăciune (citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale); p. ext. oficierea acestei rugăciuni. 2. (Înv.) Termen de reverență folosit față de clerici. [Var.: molítfă, molíftă s. f.] – Din sl. molitva.

MOLÍFTĂ s. f. v. molitvă.

MOLÍTFĂ s. f. v. molitvă.

MOLÍTVĂ, molitve, s. f. (În ritualul bisericii creștine; și în forma molitfă) Rugăciune specială citită de preot pentru iertarea păcatelor; p. ext. orice rugăciune. Țîrcovnicul palatului citi lui Bănică o molitvă. ODOBESCU, S. III 240. Bătrînii... își făceau cruce boscorodind molitfe. NEGRUZZI, S. I 227. – Variante: molítfă, molíftă s. f.

!molíftă/ (înv.) molítvă s. f., g.-d. art. molíftei/molítvei; pl. molífte/molítve

molítvă v. molíftă

molítvă s. f., g.-d. art. molítvei; pl. molítve

MOLÍTVĂ s. v. închinare, închinăciune, rugă, rugăciune.

molíftă (molífte), s. f. – Slujbă, serviciu religios celebrat în afara slujbelor obișnuite. – Var. (înv.) molivtă, molitfă. Megl. moliftă. Sl. (bg.) molitva (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Miklosich, Lexicon, 379; Cihac, II, 201; Berneker, II, 66), din sl. molĭba „rugăciune”, moliti „a ruga”. – Der. molitve(l)nic (var. moliftelnic), s. n. (liturghier, ritual), din sl. molitvĭnikŭ, cf. bg., sb. molitvenik. Cf. molebnic.

MOLÍTVĂ ~e f. (în biserica ortodoxă) Rugăciune rostită de preot în anumite împrejurări (la botez, la înmormântare etc.). [G.-D. molitvei] /<sl. molitva

moliftă f. V. molitfă.

molitfă (moliftă) f. rugăciune bisericească. [Slav. MOLITVA].

molíftă și (vechĭ) molítvă f., pl. e (vsl. molitva, rugăcĭune, d. moliti, a se ruga). Rugăcĭune pe care preutu o citește unuĭ bolnav, uneĭ femeĭ la 40 de zile după ce a născut saŭ cînd te împărtășeștĭ: preutu ĭ-a făcut moliftă.

molítvă, V. moliftă.

molitvă s. v. ÎNCHINARE. ÎNCHINĂCIUNE. RUGĂ. RUGĂCIUNE.

molítvă, molitve, s.f. – (bis.) Rugăciune înainte de spovedanie. – Din sl. molitva „rugăciune” < moliti „a se ruga” (Scriban, DEX, MDA).

molítvă, -e, s.f. – (rel.) Rugăciune înainte de spovedanie. – Din sl. molitva.

MOLÍTFĂ s. f. v. molitvă. [DMLR]