móină (móine), s. f. –
1. Vreme umedă și călduță care urmează frigului de iarnă, dezgheț. –
2. Teren arabil, lăsat necultivat un an pentru a odihni pămîntul. –
3. Pește de rîu (Cobitis barbatula). De la moale,
adj., prin intermediul
pl. moi sau de la
vb. muia, dar
der. prezintă dificultăți (poate printr-o formă anterioară *moină, cu
suf. -ină).
Der. din moale e general admisă; dar pare inutilă încercarea repetată de a ajunge pînă la latină (din mollis, după Iordan, BF, III, 243; din *mollināre, după Drăganu, Dacor., III, 514; din *mollimen, după Giuglea, Dacor., IV, 1553; din *mollio, -onis, după Spitzer, BL, XIV, 48; din *mollius, printr-un *moiu pierdut, după Candrea). Pentru
suf., Tiktin sugerează un paralelism cu doină.
Der. dintr-un
sl. močiti „a umezi” (Cihac, II, 200), ca
sb.,
cr. močina, e improbabilă. Pentru sensul 3,
cf. molan, și, la fel, moișcă,
s. f. (guvid), moiște,
s. f. (
Trans., Banat, dezgheț), pe care Cihac, II, 200, îl derivă din *mociște din
sl. moča „băltoacă”.
Der. moina (
var. înmoina),
vb. (a dezgheța); moinos,
adj. (umed, propriu dezghețului).