MOIMÍȚĂ, moimițe, s. f. (Înv. și reg.) Maimuță. [Var.: momíță s. f.] – Moimă + suf. -iță.

MOMÍȚĂ2 s. f. v. moimiță.

MOIMÍȚĂ, moimițe, s. f. (Înv. și reg.) Maimuță. [Var.: momíță s. f.] – Moimă + suf. -iță.

MOMÍȚĂ3 s. f. v. moimiță.

MOMÍȚĂ1 s. f. v. maimuță.

moimíță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

moimíță s. f. (sil. moi-), g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

momiță f. Mold. maimuță: vr’o momiță sau vr’un urs AL. [Vechiu-rom. moimiță, diminutiv din moimă, maimuță = ung. MAJOM].

móĭmă, moĭmî́ță, V. maĭmuță.

1) momíță, V. maĭmuță.