mohor definitie

16 definiții pentru mohor

MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.
MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.
MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori în spice cilindrice de culoare stacojie, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Setaria); dughie, costrei, mei, mei-păsăresc. Iarba-rea, cum năpădește Cîmpul de mohor, Cîmpul tot îl otrăvește, Florile de mor. DAVILA, V. V. 107. Frunză verde de mohor, Somn îi, maică, ochilor! ȘEZ. I 171. Și de-a fi să mor în cîmp de mohor. ALECSANDRI, P. P. 2. 2. Loc cultivat cu mohor (1). De acolo, uitîndu-se tot mereu în urmă, a ocolit pe hatul dintre niște mohoare... și a dat în șosea. POPA, V. 110. ◊ (Poetic) Sus, pe dealuri, toamna pune... Arături ca de cărbune Și mohoare de rugină. TOPÎRCEANU, P. 212.
mohór s. n., (locuri cu mohor) pl. mohoáre
mohór s. n., (terenuri) pl. mohoáre
MOHÓR s. (BOT.) 1. (Setaria verticillata) dughie, mei-păsăresc, (reg.) bursoacă. 2. (Setaria viridis) (reg.) mei-nebun, mei-păsăresc. 3. (Setaria glauca) costrei, (reg.) bursoacă.
MOHÓR s. v. dughie, rogoz.
mohór (mohóri), s. m. – Părîng (Setaria glauca, Setaria viridis). Mag. mohar (Cihac, II, 516; Gáldi, Dict., 94), cf. sb., cr. muhar, bg. mohor (Conev 46). – Der. mohorît, adj. (înv., roșu-închis; sumbru, întunecat; întristat, melancolic), pentru culoarea spicului; mohorî, vb. (a întrista a întuneca); mohorală (var. mohoreală), s. f. (obscuritate; neliniște, regret; monotonie); mohorîu, adj. (înv., roșu-închis); mohorîți, vb. (înv., a vopsi în roșu); muhurel, adj. (cu pielea brună).
MOHÓR ~oáre n. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ascuțite și cu flori galbene-ruginii, dispuse în spice cilindrice. /<ung. mohar
mohor n. Bot. costreiu. [Ung. MOHAR].
mohór m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca nutreț (ung. mohar, muhar, mohor, d. sîrb. muhar, mohor, rus. mohór, șir de cĭucurĭ, petale duble). Un fel de meĭ cultivat ca nutreț (setária glauca [saŭ panicum glaucum], itálica, verticillata și viridis). – Numit și bursoacă și costreĭ. V. meĭ.
mohor s. v. DUGHIE. ROGOZ.
MOHOR s. (BOT.) 1. (Setaria verticillata) dughie, mei-păsăresc, (reg.) bursoacă. 2. (Setaria viridis) (reg.) mei-nebun, mei-păsăresc. 3. (Setaria glauca) costrei, (reg.) bursoacă.
mohor-roșu s. v. MEIȘOR.
MOHOR subst. 1. Mohor/a mold. (Bîr II 374); 2. – b. olt. (Am 108, 157); -ea (Vra); -ea, Ioan (P Bor 95); Mohoria, olt (Sur VI); Mohorăști s. (Dm).
a rămâne cu mohorul expr. (intl.) a nu se alege cu nimic în urma comiterii unei infracțiuni.

mohor dex

Intrare: mohor (plantă; -i)
mohor plantă; -i
Intrare: mohor (teren; -oare)
mohor teren; -oare substantiv neutru
Intrare: Mohor
Mohor