modru definitie

2 intrări

12 definiții pentru modru

MÓDRU s. n. (Reg.) Mod, chip, fel; mijloc, putință, posibilitate. ◊ Loc. adv. Cu (sau la) modru = nimerit, potrivit. ◊ Expr. A nu fi (sau a nu avea) modru = a(-i) fi imposibil să... – Din magh. mod.
MÓDRU, modre, s. n. (Reg.) Mod, chip, fel; mijloc, putință, posibilitate. ◊ Loc. adv. Cu (sau la) modru = nimerit, potrivit. ◊ Expr. A nu fi (sau a nu avea) modru = a(-i) fi imposibil să... – Din magh. mod.
MÓDRU s. n. (Regional) Mod, chip, fel. Cu orișice modru vrea să-mi pună capul. RETEGANUL, P. II 52. ♦ (În construcții, mai ales negative, cu verbele «a fi», «a avea», «a afla») Putință, posibilitate. Se vede c-am bătrînit, Nu e modru de trăit. MARIAN, O. II 19. N-are cap de-a o iuta, Nici modru de-a o lăsa. HODOȘ, P. P. 32. De-ar avea modru și cum, M-ar face cenușă-n drum. ȘEZ. XX 46. ◊ Loc. adv. La (sau cu) modru = cu măsură potrivită. Cîte păsărele-n codru Toate-mi cîntă mai la modru. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 198. ◊ Expr. De nu-i modru = peste măsură, fără seamăn (de mult, de tare). Năcăjitu-s, de nu-i modru. HODOȘ, P. P. 155.
módru (reg.) (mo-dru) s. n., art. módrul
módru s. n. (sil. -dru), art. módrul
MÓDRU s. v. cale, chip, fel, formă, gen, manieră, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, soi, specie, specimen, tip, varietate.
modru n. mod (provincialism ardelenesc și bucovinean); nu-i modru de scăpare. [Ung. MODRA].
módru n., pl. urĭ (ung. modor, modra, mód, d. lat. modus, mod). Trans. Mod, fel, chip.
modru s. v. CALE. CHIP. FEL. FORMĂ. GEN. MANIERĂ. METODĂ. MIJLOC. MOD. MODALITATE. POSIBILITATE. PROCEDARE. PROCEDEU. PROCEDURĂ. PUTINȚĂ. SISTEM. SOI. SPECIE. SPECIMEN. TIP. VARIETATE.
módru, s.n. – (reg.) Mod, chip, fel; mijloc, putință, posibilitate, rânduială: „Un sătuc așa la modru / Cum îi Bârsana și Glodu” (Lenghel, 1979: 162). Termen atestat la 1632 în Maramureș, răspândit în Trans. și Bucov. – Cuvânt autohton, der. din tema i.-e. *mod-ro, a radicalului *med- „a măsura, a chibzui, a gândi” (Russu, 1981: 359); din magh. mod „mod, chip, fel” (DEX, MDA).
módru, s.n. – Mod, chip, fel; mijloc, putință, posibilitate, rânduială: „Un sătuc așa la modru / Cum îi Bârsana și Glodu” (Lenghel 1979: 162). Termen atestat la 1632 în Maramures, răspândit în Trans. și Bucov. – Cuvânt autohton, prelatin, der. din tema i.-e. *mod-ro, a radicalului *med- „a măsura, a chibzui, a gândi” (Russu 1981: 359); Din magh. mod „mod, chip, fel” (MDA).
MODRU subst. reg. „chip”, „fel” < ung. modor, modra. I. 1. Modrul (17 B III 539). 2. Modrii, Ion mold. (Sd VII 61); Modr/ea, A. (Olt); -escu olt. (RI VI 262; Hur); -eanu, act. 3. Modran, T. ard. (Viciu 16). 4. Modroi, Ion (ib.). 5. Cf., prob. din alta temă: Modrogan, fam. (Băicoi); – frate cu Ct. Filipescu 1820 (Mz Pl I 69); cf. și subst. modrigan „om morocănos, bădăran” (DLR). II. Direct din ung. modor: 1. Modora, D-tru, ard. 2. Modoran, olt. (Tis 434; Bis R);Gh. (IS 279); cf. subst. mold. modoran „bădăran”. 3. Modurul, loan munt. (SdVI 496).

modru dex

Intrare: modru
modru substantiv neutru
  • silabisire: -dru
Intrare: Modru
Modru