Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

21 defini╚Ťii pentru mod

MOD, moduri, s. n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta, de a se desf─â╚Öura al cuiva sau a ceva; cale, procedeu, metod─â. ÔŚŐ Mod de via╚Ť─â (de trai) = fel de a concepe ╚Öi a tr─âi via╚Ťa; con╚Ťinutul ╚Öi formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale ╚Öi spirituale ale diferitelor grupuri sociale, ├«n func╚Ťie de nivelul de trai, de tradi╚Ťii, obiceiuri ╚Öi mentalit─â╚Ťi. ÔÖŽ (Gram.; ├«n sintagmele) Adverb de mod = adverb care arat─â felul cum se desf─â╚Öoar─â ac╚Ťiunea, cum este starea sau ├«nsu╚Öirea exprimat─â de un verb. Complement circumstan╚Ťial de mod = complement circumstan╚Ťial care arat─â cum ori ├«n ce m─âsur─â se desf─â╚Öoar─â sau apare la un moment dat o ac╚Ťiune, o stare sau o ├«nsu╚Öire. Propozi╚Ťie circumstan╚Ťial─â de mod = propozi╚Ťie subordonat─â care arat─â felul cum se desf─â╚Öoar─â ac╚Ťiunea din regent─â sau cum se ├«nf─â╚Ťi╚Öeaz─â o calitate din regent─â. 2. Categorie gramatical─â specific─â verbului, prin care se exprim─â felul cum prezint─â vorbitorul ac╚Ťiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprim─â aceast─â categorie. 3. Sistemul raporturilor dintre sunetele muzicale, care determin─â dependen╚Ťa sunetelor instabile de cele stabile. Mod major ╚Öi minor. ÔÇô Din lat. modus, it. modo.
MOD, moduri, s. n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta al cuiva sau a ceva; fel ├«n care se efectueaz─â ceva; cale, procedeu, metod─â. ÔŚŐ (Ec. pol.) Mod de produc╚Ťie = fel istorice╚Öte determinat ├«n care oamenii produc bunurile necesare existen╚Ťei lor caracteriz├ónd o or├ónduire social─â ╚Öi determin├ónd-o din punct de vedere istoric. ÔÖŽ (Gram.; ├«n sintagmele) Adverb de mod = adverb care arat─â felul cum apare ac╚Ťiunea, starea sau ├«nsu╚Öirea exprimat─â de un verb. Complement circumstan╚Ťial de mod = complement circumstan╚Ťial care arat─â cum sau ├«n ce m─âsur─â se desf─â╚Öoar─â sau apare la un moment dat o ac╚Ťiune, o stare sau o ├«nsu╚Öire. Propozi╚Ťie circumstan╚Ťial─â de mod = propozi╚Ťie care arat─â felul cum se desf─â╚Öoar─â ac╚Ťiunea din regent─â sau cum se ├«nf─â╚Ťi╚Öeaz─â o calitate din regent─â. 2. Categorie gramatical─â specific─â verbului, prin care se exprim─â felul cum prezint─â vorbitorul ac╚Ťiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprim─â aceast─â categorie. 3. Caracterul unei succesiuni de sunete care alc─âtuiesc o pies─â muzical─â, determinat de o anumit─â ordine ╚Öi natur─â a intervalelor componente ╚Öi de o anumit─â func╚Ťie a diferitelor sunete fa╚Ť─â de sunetul fundamental. ÔÇô Din lat. modus, it. modo.
MOD, moduri, s. n. 1. Fel de a fi al unui lucru; felul cum se manifest─â sau se efectueaz─â ceva, chip, sistem de lucru al cuiva. Pornind de la modul de a crea al poporului, Eminescu el ├«nsu╚Öi scrie doine ╚Öi c├«ntece pe care cu greu le distingi de realiz─ârile proprii ale poporului. BENIUC, P. 20. Pentru fiecare nemul╚Ťumire, durere sau bucurie... [poporul] are modul lui particular de a se exprima. HOGA╚ś, DR. II 179. Gramatica este o ├«nv─â╚Ť─âtur─â ce ne arat─â modul de a vorbi ╚Öi de a scrie bine ├«ntr-o limb─â. CREANG─é, A. 87. ÔŚŐ (Ec. pol.) Mod de produc╚Ťie = felul ├«n care oamenii ob╚Ťin bunurile materiale, reprezent├«nd unitatea dintre for╚Ťele de produc╚Ťie ╚Öi rela╚Ťiile de produc╚Ťie. Modul de produc╚Ťie al vie╚Ťii materiale condi╚Ťioneaz─â ├«n genere procesul vie╚Ťii sociale, politice ╚Öi spirituale. MARX, CR. Ec. pol. 9. ÔŚŐ (Precedat de prep. ┬ź├«n┬╗ ╚Öi urmat de un adjectiv formeaz─â locu╚Ťiuni adverbiale al c─âror sens este dat de adjectiv) ├Än mod cinstit. ├Än mod fatal. ├Än modul acesta. Ôľş Membrul de partid... se leag─â ├«n mod organic de ├«ntreaga oper─â uria╚Ö─â a statului proletar. SAHIA, U.R.S.S. 75. ÔÖŽ (├Änvechit) Exemplu, pild─â. Ar lua loru╚Öi spre mod pre vulpoiul acesta. ╚ÜICHINDEAL, E. 15. 2. (Gram.) Form─â verbal─â prin care se arat─â felul cum consider─â vorbitorul ac╚Ťiunea exprimat─â de verb. Modul indicativ exprim─â o ac╚Ťiune considerat─â ca real─â. Ôľş Numai modurile a╚Öa-zise personale pot func╚Ťiona ca predicat. IORDAN, I. R. 581. Mod personal v. personal. Complement circumstan╚Ťial de mod = complement care arat─â cum sau ├«n ce m─âsur─â se desf─â╚Öoar─â sau apare o ac╚Ťiune sau o calitate. Propozi╚Ťie circumstan╚Ťial─â de mod = propozi╚Ťie subordonat─â care arat─â felul cum se desf─â╚Öoar─â ac╚Ťiunea din regent─â. 3. (Muz.) Structura unei sc─âri de sunete, determinat─â de raportul de intervale dintre sunetele componente. Modul minor. Modul major.
mod s. n., pl. m├│duri
mod s. n., pl. m├│duri
MOD s. 1. cale, chip, fel, form─â, manier─â, metod─â, mijloc, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedur─â, putin╚Ť─â, sistem, (reg.) cap, modru, (├«nv.) manoper─â, mar╚Ö─â, mediu, mijlocire. (Alt ~ de a rezolva o problem─â.) 2. v. stil. 3. v. regim. 4. v. sens. 5. v. fel. 6. v. tip.
MOD s.n. 1. Fel, chip, manier─â; procedeu, metod─â. ÔÖŽ Mod de produc╚Ťie = modul istorice╚Öte determinat ├«n care oamenii produc ╚Öi ob╚Ťin bunurile materiale necesare existen╚Ťei ╚Öi dezvolt─ârii societ─â╚Ťii ╚Öi care reprezint─â unitatea dintre for╚Ťele de produc╚Ťie ╚Öi rela╚Ťiile de produc╚Ťie. 2. (Gram.) Form─â verbal─â care exprim─â felul ├«n care vorbitorul vede sau socote╚Öte ac╚Ťiunea verbului. ÔÖŽ (Despre p─âr╚Ťi de vorbire, propozi╚Ťii sau p─âr╚Ťi de propozi╚Ťii) De mod = care are sensul sau func╚Ťia de a ar─âta modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinat─â de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concret─â pe care o iau figurile silogismului ├«n func╚Ťie de calitatea ╚Öi de cantitatea judec─â╚Ťilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].
MOD s. n. 1. fel, chip, manier─â; procedeu, metod─â. ÔÖŽ (ec.) ~ de produc╚Ťie = modul istorice╚Öte determinat ├«n care oamenii produc bunurile materiale necesare existen╚Ťei ╚Öi dezvolt─ârii societ─â╚Ťii; ~ de via╚Ť─â = con╚Ťinutul ╚Öi formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale ╚Öi spirituale ale unei societ─â╚Ťi. 2. categorie gramatical─â specific─â verbului, care exprim─â aprecierea vorbitorului fa╚Ť─â de ac╚Ťiune. ÔŚŐ (despre p─âr╚Ťi de vorbire, propozi╚Ťii sau p─âr╚Ťi de propozi╚Ťii) de ~ = care are sensul, func╚Ťia de a ar─âta modul. 3. (muz.) structura unei game determinat─â de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concret─â pe care o iau figurile silogismului ├«n func╚Ťie de calitatea ╚Öi cantitatea judec─â╚Ťilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)
mod (m├│duri), s. n. ÔÇô Fel, manier─â. Lat. modus (sec. XVII). Apare pentru prima oar─â la Radu Greceanu. Este dubletul lui modru, s. n. (Trans., mod), din mag. modus, modor, modra (Cihac, II, 516; Tiktin; Candrea; Scriban; der. din lat. modulus sugerat─â de Philippide, Principii, 49 ╚Öi 148 e improbabil─â). Der. mod─â (mr. mod─â), s. f., din fr. mode, sau it. moda, cf. ngr. ╬╝╬┐╬┤╬▒, tc., bg. moda; modalitate, s. f., din fr. modalit├ę; model, s. n., din fr. mod├Ęle; modela, vb. (a forma), din fr. mod├ęler; modelaj, s. n., din fr. mod├ęlage; modera, vb. (a tempera), din fr. mod├ęrer; moderator, adj., din fr. mod├ęrateur; modera╚Ťi(un)e, s. f., din fr. mod├ęration; modest, adj., din fr. modeste; modestie, s. f., din fr. modestie; modic, adj., din fr. modique; modicitate, s. f., din fr. modicit├ę; modifica, vb., din lat. modificare (sec. XIX); modifica╚Ťi(un)e, s. f., din fr. modification; modist─â, s. f. (femeie care confec╚Ťioneaz─â p─âl─ârii de dam─â).
MOD ~uri n. 1) Form─â particular─â de a fi; chip; fel. 2) Mijloc de a ac╚Ťiona ├«n vederea realiz─ârii unui scop; manier─â; procedeu; modalitate. 3) gram. Categorie a verbului prin care se exprim─â atitudinea subiectului fa╚Ť─â de ac╚Ťiune. 4) muz. Structur─â a unei game determinat─â de succesiunile intervalelor dintre sunetele componente. /<lat. modus, fr. mode
mod n. 1. form─â particular─â: mod de ac╚Ťiune; 2. Filoz. chip de a fi: modurile substan╚Ťei; 3. Gram. forme verbale spre a exprima diferite circumstan╚Ťe: modul indicativ; 4. Muz. dispozi╚Ťiune particular─â a tonurilor: mod major, minor.
*mod n., pl. ur─ş (la modus, m─âsur─â, mod. V. cum, moderat). Form─â particular─â, fel, chip: mod de ac╚Ťiune, de guvernament. Fil. Felu de a fi, de a se prezenta: modurile substan╚Ťe─ş. Gram. Forme verbale care arat─â diferite ├«mprejur─âr─ş (indicativu, conjunctivu, condi╚Ťionalu, imperativu, infinitivu). Muz. Dispozi╚Ťiune particular─â a tonurilor: mod major sa┼ş minor (V. gam─â).
MOD s. 1. cale, chip, fel, form─â, manier─â, metod─â, mijloc, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedur─â, putin╚Ť─â, sistem, (reg.) cap, modru, (├«nv.) manoper─â, mar╚Ö─â, mediu, mijlocire. (Alt ~ de a rezolva o problem─â.) 2. fel, manier─â, metod─â, stil. (~ de lucru al cuiva.) 3. fel, gen, manier─â, modalitate, regim, sistem, stil. (~ de via╚Ť─â.) 4. chip, fel, gen, manier─â, sens, (rar) spirit. (Se pot face ╚Öi alte observa╚Ťii ├«n acela╚Öi ~.) 5. fel, gen, soi. (Are un ~ de timiditate nejustificat─â.) 6. fel, gen, soi, specie, specimen, tip. varietate, (reg.) modru. (R─âm├«n urm─âtoarele ~ de silogisme...)
mod de comunicare modalitate de organizare a frazei, determinat de inten╚Ťia de comunicare ╚Öi de atitudinea locutorului fa╚Ť─â de enun╚Ť.
mod de comunicare modalitate de organizare a frazei, determinat de inten╚Ťia de comunicare ╚Öi de atitudinea locutorului fa╚Ť─â de enun╚Ť.
mod verbal categorie gramatical─â specific─â verbului.
mod verbal categorie gramatical─â specific─â verbului.
mod (< lat. modus ÔÇ×m─âsur─â, regul─â, felÔÇŁ) 1. Form─â superioar─â de organizare a materiei muzicale la nivelul parametrului* ├«n─âl╚Ťime (2), prin dispunerea ╚Öi succedarea ierarhizat─â de sunete* ╚Öi raporturi intervalice (v. interval); m. func╚Ťioneaz─â ÔÇô asemenea unui sistem cu autoreglare ÔÇô pornind ├«n genere de la constantele ╚Öi variabilele ce decurg din influen╚Ťa unui element cu efect centripetal (centru modal, final─â*) ╚Öi/sau din aceea a unui cadru spa╚Ťial de congruen╚Ť─â (ter╚Ť─â*-tricord*, tetracord*, octav─â*-octacord*). Aceste elemente, ├«n acela╚Öi timp organizatoare (deci relativ statice) ╚Öi cu rol de autoreglare (deci preponderent dinamice), nu contrazic implica╚Ťiile ÔÇô ├«nc─â neelucidate ÔÇô ale formulelor (I, 3) melodice, care, ├«naintea afirm─ârii oric─âror concretiz─âri grafice sau scalare, au de╚Ťinut ╚Öi au reu╚Öit s─â-╚Öi men╚Ťin─â ╚Öi dup─â aceea ÔÇô uneori prioritar (ca ├«n ehurile* biz.) ÔÇô menirea func╚Ťional─â ╚Öi determinatoare. ÔÖŽ ├Än ceea ce prive╚Öte geneza m., nu se face suficient distinc╚Ťia ├«ntre o atitudine organicist─â ╚Öi una organizatoare. Cea dint├ói se ├«ntemeiaz─â pe recunoa╚Öterea, ├«ntr-un plan instinctiv ╚Öi de durat─â imemorial─â, a rolului ce revine ÔÇ×afinit─â╚ŤilorÔÇŁ dintre sunete, fie ├«n baza desenului pregnant al formulelor, fie ├«n aceea a for╚Ťelor pe care le declan╚Öeaz─â tensiunea (chiar micro-tensiunea, ca ├«n cazul ictus(3)-ului) dintre sunete ├«n mi╚Öcarea lor (suportul teoriilor atrac╚Ťioniste ╚Öi energetiste*), fie ├«n aceea a perceperii subcon╚Ötiente a consonan╚Ťei (v. consonantic, principiu) sau a (echi-)distan╚Ťelor (v. distan╚Ťial, principiu) ce se instaureaz─â, ├«ncep├ónd de la nivelul structurilor minimale (bi-, tri-, tetra-, pentatonice*) ╚Öi continu├ónd chiar la acela maximal al heptatonicelor*. De remarcat c─â, evocate ├«n leg─âtur─â cu stadiile ╚Öi situa╚Ťiile de primitivitate ale muzicii, aceste principii beneficiaz─â de o fireasc─â punere ├«n ecua╚Ťie ├«n exclusivitate aproape de c─âtre muzicologia* modern─â, mai ales cea de orientare comparatist─â (v. etnomuzicologie). Cea de-a doua atitudine se ├«ntemeiaz─â pe recunoa╚Öterea, ├«ntr-un plan ra╚Ťional, a rolului organizator al cadrelor de congruen╚Ť─â cum sunt: ter╚Ťele ╚Öi cvintele (├«n sistemul chinez), tetracordul (├«n m. gr.), octava cu subdividerea sa ├«n tetracord ╚Öi pentacord* (├«n m. medievale); de aici, afirmarea imediat─â a centrelor de referin╚Ť─â: mese*, final─â, confinalis*, tonic─â*, dominant─â* etc. ├Ändeajuns de vechi ╚Öi reflect├ónd ├«n egal─â m─âsur─â apari╚Ťia ├«ns─â╚Öi reflec╚Ťiei despre structura muzical─â, ├«n culturile p├ón─â acum cunoscute ╚Öi studiate, f─âr─â s─â fi ├«nl─âturat, cum spuneam, datele instinctiv-empirice (subsumate, esen╚Ťializate dar ╚Öi l─âsate doar pe seama mnemotehniei, ca de ex. silabiz─ârile de felul to-te-ta ale teoriei gr. (v. greac─â, muzic─â, noane) sau al tereremurilor biz. (v. ╚Öi cratim─â) (1)), aceste organiz─âri ├«n spa╚Ťiu* ale structurii modale au reprezentat un pas ├«nainte pe calea sistematiz─ârii m., ├«n lumina unei atitudini cu marcate predispozi╚Ťii ra╚Ťionale. Speculativul a ocupat un loc preferen╚Ťial ├«n l─âuntrul amintitei atitudini, sprijinit de altfel ╚Öi pe dezvoltarea continu─â a nota╚Ťiei* muzicale, ├«ncep├ónd cu ant. gr., trec├ónd prin ev. med. ╚Öi prin Rena╚Ötere* ╚Öi sf├ór╚Öind, dup─â o predominare a fizicalismului (de c. dou─â sec.), cu epoca modern─â (cea din urm─â canaliz├ónd organizarea spa╚Ťial─â a factorilor de congruen╚Ť─â spre o strategie de tip geometric: propor╚Ťii (I, 3), simetrii*, complementaritate). Pus─â ├«n fa╚Ťa alternativei pro sau contra formulelor, exegeza actual─â ├«nclin─â pe alocuri spre ideea ac╚Ťiunii formative ╚Öi permanent dinamice (╚Öi nu doar mnemotehnice) a formulelor. Cadrele tradi╚Ťionale de congruen╚Ť─â apar, ├«n consecin╚Ť─â, numai ca expresii spa╚Ťializate, c─âz├ónd ├«n sarcina grafiei, ale mobilit─â╚Ťii interioare a substan╚Ťei. Dar chiar ╚Öi ├«n aceast─â ipotez─â, nu trebuie eliminat aportul oper─ârii fructuoase cu ├«ns─â╚Öi aceste elemente proiective, at├óta timp c├ót simulacrele ÔÇô numite tetracord, pentacord, octocord ÔÇô ╚Öi uneori numai ele sunt, ca ├«n mi╚Öcarea brownian─â, aceesibile practicianului ╚Öi nu o ideal─â sau chiar ipotetic─â, invizibil─â existen╚Ť─â a formulelor-molecule. Or, tot nota╚Ťia este aceea care, ├«n diversele ei ├«nf─â╚Ťi╚Ö─âri istoric-geografice, a declan╚Öat noianul de specula╚Ťii teoretice ce au contribuit enorm la punerea ├«n eviden╚Ť─â a structuralit─â╚Ťii m. prin proiec╚Ťie spa╚Ťial─â, atribute modale devenind ╚Öi starea autentic─â ╚Öi plagal─â, succesiunea de tonuri* ╚Öi semitonuri, diviziunile (4) microintervalice*, sunetele de referin╚Ť─â, clausulae*-le, sau, mai t├órziu, caden╚Ťele (1). ├Än felul acesta ╚Öi, uneori, dincolo de organicitatea lor privind dirijarea unei muzicalit─â╚Ťi primare, formulele au cedat ├«n favoarea schemei, au fost ├«mpinse ├«n sfera inferioar─â a ├«nv─â╚Ť─ârii muzicii, refuz├óndu-li-se, de ce s─â nu recunoa╚Ötem, pentru mult─â vreme statutul unui semn muzical definitoriu. Ar fi fost totu╚Öi posibil─â aceast─â geometrizare, proprie cu prec─âdere culturii europ., atingerea acelei faze necesare de ra╚Ťionalitate sub imperiul c─âreia a stat evolu╚Ťia muzicii din ultimul milen.? 1. ├Än no╚Ťiunea gr. a armoniilor (III) este cuprins─â oraganizarea ├«ntr-un tot a unui material sonor unitar, pornind de la cadrul tetracordal. Dac─â ÔÇ×armoniaÔÇŁ se refer─â totu╚Öi la intervalul de octav─â, atunci am putea admite c─â reuniunea a dou─â tetracorduri de acela╚Öi fel (doric pe mi, frigid pe re, lidic pe do), ├«ntr-o succesiune descendent─â, ├«n cuprinsul acestei octave, ar echivala cu ceea ce ├«n╚Ťelegem ast─âzi prin m., prin scara acestuia. Dac─â ├«ns─â m. gr. erau ÔÇ×formulareÔÇŁ, cum crede Chailley, atunci pentru sistematizarea pe baza octavei a materialului melodic se recurge, ├«n chip excep╚Ťional, la mecanismul tropos*-ului. Supraunitatea sistemului modal este conferit─â ├«n systema teleion* de succesiunea, ├«n aceea╚Öi ordine descendent─â, a sunetelor lu├ónd ca unic etalon tetracordul doric, ceea ce probeaz─â, o dat─â ├«n plus, rolul fundamental al tetracordului. V. greac─â, muzic─â. 2. ├Än no╚Ťiunea de eh* a muzicii biz. sunt cuprinse ├«n egal─â m─âsur─â aspectele scalare ale acestor m. ╚Öi ÔÇô ├«ntr-o stare perfect conservat─â p├ón─â ├«n muzica psaltic─â ÔÇô aspectele formulare, apropiate principiului maqam*, f─âr─â de care aceste m. nu pot fi nici cunoscute ╚Öi nici practicate. La ├«nceput ├«n num─âr de opt (conform octoehului), pun├ónd accentul ├«n chiar sistematica lor pe autentic ╚Öi pe plagal ÔÇô prelu├ónd, se vede, ideea de hipo* din armoniile gr. ÔÇô aceste ehuri sunt ├«ntr-un num─âr mai mare, ╚Ťin├ónd ╚Öi de apartenen╚Ťa lor la stilurile* stihiraric, papadic ╚Öi irmologic. Se spune, pe bun─â dreptate, c─â sursa originar─â a acestor m. este muzica siriac─â ╚Öi unele mo╚Öteniri micro-asiatice ╚Öi din Orientul Apropiat, la care se adaug─â influen╚Ťele t├órzii arabe, persane ╚Öi tc. (culmin├ónd ├«n sec. 18). Nu se poate contesta totu╚Öi, mai ales ├«n ceea ce prive╚Öte teoretizarea acestor m., subterana dar constanta ├«nr├óurire a teoriei gr. O adev─ârat─â emula╚Ťie a avut loc ├«ntre teoreticienii ev. med. occid. ╚Öi ai celui biz., cu deosebire ├«ntre umani╚Ötii renascenti╚Öti ai ambelor zone culturale ├«n a raporta realit─â╚Ťile modale la sistematiz─ârile elinilor. Dac─â occidentalii au preluat din E continentului sistemul celor opt m. (gr. deuteros) sau termenii de authentus (gr. authentos) ╚Öi plagius (gr. plaghios), bizantinii au preluat, dincolo de ceea ce ei ├«n╚Öi╚Öi cercetaser─â ├«n vechile scrieri ╚Öi mss., ÔÇ×eleniz─ârileÔÇŁ operate ├«n occid.: etnonimia m. (doric, frigic, lidic, mixolidic). ├Äns─â╚Öi conceperea ascendent─â a m. medievale, ce se instaureaz─â ╚Öi ├«n muzica biz., de╚Öi nu a primit p├ón─â acum o explica╚Ťie definitiv─â ╚Öi unanim acceptabil─â, pare s─â nu mai fie str─âin─â de izvoarele orient. ale muzicii biz. dar nici de cele t├órziu romane elenizate (Boethius), care la r├óndu-le p─âr─âsiser─â, sub presiunea aceluia╚Öi extrem de prolific Orient, fumdamentele clasicismului elin. 3. (lat. modus; it. modo; fr. mode; germ. Tonard, Modus; engl. mode; key; rus. đ╗đ░đ┤) organizarea ├«n─âl╚Ťimilor ├«ntr-o succesiune ascendent─â pe baza ├«nl─ân╚Ťuirii ├«n cadrul octavei, considerat─â ├«ns─â permanent─â ca un cuplu pentacord + tetracord sau tetracord + pentacord, proprie muzicii gr. ╚Öi celei occid. p├ón─â la cristalizarea tonalit─â╚Ťii (1). ÔÖŽ O discu╚Ťie cu privire la etimologia ╚Öi ├«n╚Ťelesurile termenului m. ╚Öi ale celor sin. acestuia are o importan╚Ť─â nu doar istoric─â ci ╚Öi una ontologic─â, dat─â fiind implicarea lor ╚Öi mecanismele pe care le-au declan╚Öat ├«n g├óndirea muzical─â modern─â. Dup─â ce Boethius (De institutione musica, IV, 15) ├«ntrebuin╚Ťeaz─â denumirea de modi pentru tropi sau toni, adic─â pentru genul de octav─â al armoniilor gr., ev. med. a aplicat termenul modus pentru acelea╚Öi ÔÇ×decup─âriÔÇŁ octaviante ale sc─ârii generale diatonice*, dar ╚Öi pentru gruparea ├«n forma╚Ťii de cvart─â-cvint─â (species diatessaron) sau cvint─â-cvart─â (species diapente) a materilaului melodic. Structurile astfel concepute au devenit m. ev. med. occid. Dat─â fiind indecizia terminologic─â dintre modus ╚Öi tonus, ├«n ╚Ť─ârile de lb. lat. a fost preluat─â ├«n general denumirea de m., iar cele ├«n care st─âp├ónesc lb. germanice aceea de ÔÇ×tonÔÇŁ (de unde ├«n germ. familia no╚Ťiunilor Ton, Tonart ╚Öi Tongeschlecht; se remarc─â totu╚Öi ├«n vremea din urm─â preluarea, chiar ╚Öi ├«n muzicologia germ., a lui Modus ÔÇô de ex. la Bernhard Meier). ÔÖŽ Pare ne├«ndoielnic ast─âzi faptul c─â m. occid. au evoluat de la formula melodic─â spre scar─â. Mai departe ╚Öi dup─â modelul octoehului bis., m. occid. vot fi tot ├«n num─âr de opt, men╚Ťionate fiind pentru prima dat─â ca atare la Aurelianus Reomensis (Musica disciplina, scris─â c. 850; cap. 8-18. GS I, 39 b ff; ÔÇô v. ╚Öi tratatul tip─ârit sub numele lui Alcuin, GS I, 26 f). Ini╚Ťial se pare c─â au fost numai patru: protus, deuterus, tritus, tetrardus dar, av├ónd un ambitus de decim─â*, s-a impus necesitatea sub├«mp─âr╚Ťirii lor ├«n autentice ╚Öi plagale (primele purt├ónd numerele de ordine 1, 3, 5, 7 iar celelalte 2, 4, 6, 8). Genul de octav─â, cel aplicat de Boethius, se converte╚Öte ÔÇô ├«n ciuda autorit─â╚Ťii teoreticianului ╚Öi a sus╚Ťinerilor sale ÔÇô ├«ntr-o schem─â ce asociaz─â, e adev─ârat, ├«n cadrul octavei ├«n principiu, cvarta sau cvinta, sau invers, ├«n a╚Öa fel ├«nc├ót dou─â m. (autenticul ╚Öi plagalul aferent) au ambitus(2)-uri ╚Öi repercussae diferite dar acelea╚Öi finalis. ├Än func╚Ťie de succesiunea tonurilor ╚Öi semitonurilor, se disting trei specii tetracordale ╚Öi patru specii pentacordale: 1. species diatessaron 1-1/2-1 2. species diatessaron 1/2-1-1 3. species diatessaron 1-1-1/2 1. species diapente 1-1/2-1-1 2. species diapente 1/2-1-1-1 3. species diapente 1-1-1-1/2 4. species diapente 1-1-1/2-1. Fiecare m. se constituia pe c├óte o specie de cvart─â ╚Öi de cvint─â, astfel ├«nc├ót, ├«n cazul autenticului, cvarta (tetracordul) se afl─â ├«n partea superioar─â iar, ├«n cazul plagalului, ├«n partea inferioar─â. Aceast─â dispozi╚Ťie alternant─â a celor dou─â specii ├«i confer─â m. caracterul neconfundabil, hot─âr├óndu-i ├«ntreg sistemul tonurilor de referin╚Ť─â: astfel, de╚Öi se sprijin─â pe acela╚Öi gen de octav─â (re-re1), doricul (protus authentus) ╚Öi cu hipomixolidicul (tetrardus plagius) nu sunt identice. Numele gr. aplicate m. medievale apar pentru prima dat─â la Pseudo-Hucbald (De alia musica). Datorit─â ├«ns─â confuziei dintre genul de octav─â ╚Öi sc─ârile traspozitorii gr., ╚Öi m. octaviante ├«n accep╚Ťia medieval─â, precum ╚Öi a schimb─ârii de sens (sensul ascendent), etnonimia celor din urm─â mai desemneaz─â aceea╚Öi zon─â a diatoniei. ├Än sec. 16, celor opt. m. li se adaug─â ├«nc─â dou─â autentice ╚Öi dou─â plagale, c─âut├óndu-se pentru acestea nume din aceea╚Öi lume a triburilor eline: eolic (respectiv hipoeolic) ╚Öi ionic (respectiv hipoionic); ionicul reprezint─â poate, ╚Öi o asimilare a omonimului ordin din arhitectur─â, f─âr─â, desigur, acoperirea ╚Öi cu sens etic a respectivei no╚Ťiuni, raportate la ceea ce credeau cei vechi despre virtu╚Ťile tribului atic. Dup─â Glareanus (Dodekachordon) situa╚Ťia structural─â a m. este urm─âtoarea: doric (starea: aut. nr. tonului: 1 nr. orig.: protus species diatessaron: 1 species diapente: 1 ambitus: re-re1 finalis: re recperc.: la): hipodoric (starea: pl. nr. tonului: 2 species diatessaron: 1 species diapente: 1 ambitus: la-la1 finalis: re recperc.: fa); frigic (starea: aut. nr. tonului: 3 nr. orig.: deuterus species diatessaron: 2 species diapente: 2 ambitus: mi-mi1 finalis: mi recperc.: do1); hipofrigic (starea: pl. nr. tonului: 4 species diatessaron: 2 species diapente: 2 ambitus: si-si finalis: mi recperc.: la1); lidic (starea: aut. nr. tonului: 5 nr. orig.: tritus species diatessaron: 3 species diapente: 3(4) ambitus: fa-fa1 finalis: fa recperc.: do1); hipolidic (starea: pl. nr. tonului: 6 species diatessaron: 3 species diapente: 3(4) ambitus: do-do1 finalis: fa recperc.: la); mixolidic (starea: aut. nr. tonului: 7 nr. orig.: tetrardus species diatessaron: 1 species diapente: 4 ambitus: sol-sol1 finalis: sol recperc.: do); hipomixolidic (starea: pl. nr. tonului: 8 species diatessaron: 1 species diapente: 4 ambitus: re-re1 finalis: sol recperc.: do1); eolic (starea: aut. nr. tonului: 9 species diatessaron: 2 species diapente: 1 ambitus: la-la1 finalis: la recperc.: mi1); hipoeolic (starea: pl. nr. tonului: 10 species diatessaron: 2 species diapente: 1 ambitus: mi-mi1 finalis: la recperc.: do1); ionic (starea: aut. nr. tonului: 11 species diatessaron: 3 species diapente: 4 ambitus: do-do1 finalis: do recperc.: sol); hipoionic (starea: pl. nr. tonului: 12 species diatessaron: 3 species diapente: 4 ambitus: sol-sol1 finalis: do recperc.: do). ├Än practic─â, ├«n ciuda sistematiz─ârilor scalare, octaviante, ambitus-ul m. ajungea p├ón─â la o non─â* sau o decim─â: cu un ton sau o ter╚Ť─â sub final─â ╚Öi o octav─â peste acesta, ├«n cazul autenticului, cu o cvart─â sub final─â ╚Öi o sext─â* sau septim─â* peste aceasta, ├«n cazul plagalului. Insist├ónd ├«ntr-o zon─â sau alta (├«n func╚Ťie de finalis), o melodie este considerat─â ca apar╚Ťin├ónd fie autenticului fie plagalului. ÔÖŽ Ap─ârut─â ├«n condi╚Ťiile monodiei* medievale, teoria m. este aplicabil─â, chiar ╚Öi ├«n condi╚Ťiile muzicii polif., cu deosebire unei singure voci (2); de obicei tenor(3)-ul sau sopranul (3). ├Än general, regulile contrapunctului* au alte baze (cele ale consonan╚Ťei* ╚Öi ale conducerii vocilor) dec├ót bazele structurilor interioare ale m. ├Än plus, renun╚Ťarea treptat─â, ├«n ├«nsu╚Öi procesul polifoniz─ârii (v. musica ficta), la caracteristicile intervalice ╚Öi func╚Ťionale, modale, avea s─â ├«ndrepte textura muzical─â spre dualitatea major*-minor─â* cu toate implica╚Ťiile decurg├ónd din aceasta. Este ╚Öi momentul ├«n care se produce ╚Öi distan╚Ťarea terminologic─â de vechile m., ├«mpinse ├«n trecut ╚Öi devenite astfel m. ÔÇ×eclesiasticeÔÇŁ (germ. Kirchent├Âne). Totu╚Öi, cercet─ârile mai noi relativizeaz─â dac─â nu chiar rectific─â aceast─â optic─â, socotind acele dispositiones modorum ale sec. 16 ca fiind o realitate a facturii polif. (Hermelink), iar clausulae-le modale ca ╚Ťin├ónd seama ├«nc─â, ├«n acela╚Öi sec., de cuplul autentic ÔÇô plagal (Meier). 4. Organiz─âri ale ├«n─âl╚Ťimilor ├«n ordine ├«n general heptatonic─â, par╚Ťial diatonic─â ╚Öi par╚Ťial cromatic─â*, ├«n ariile de cultur─â muzical─â indian─â, persan─â, arab─â ╚Öi tc., ceea ce mai este cunoscut ╚Öi sub numele de m. orientale. Dou─â caracteristici sunt relevante ├«n leg─âtur─â cu aceste m. ÔÇô ceea ce le deosebe╚Öte ├«n special de m. (3), dar le apropie ├«ntruc├ótva de m. (1) ╚Öi de ehuri: ac╚Ťiunea principiului maqam ╚Öi interven╚Ťia microintervalelor* (├«ntr-o cultur─â sau alta ca ╚Öi ├«n epoci succesive) din divizarea octavei. Reperele r─âm├ón, ca majoritatea sistemelor modale, pilonii octavei ÔÇô implic├ónd ╚Öi sprijinul pe final─â ╚Öi tetracordul. Mai vechi se pare dec├ót impactul teoriei gr. asupra muzicii Orientului Apropiat (cu toate c─â nu trebuie exclus─â preluarea ÔÇô probant─â istoric ÔÇô de c─âtre acestea a pitagoreismului sau a aristoxenismului, ╚Ötiut fiind c─â, nu numai prin Boethius ╚Öi Quintilian, ci ╚Öi prin scriitorii persani ╚Öi arabi au fost transmise teoreticienilor Europei medievale ╚Öi renascentiste cu deosebire procedeele de divizare a intervalelor), m. orient. au acceptat de la ├«nceput at├ót octava c├ót ╚Öi tetracordul drept cadre de congruen╚Ť─â*. O teorie a etosului* poate fi descifrat─â ╚Öi aici, m. nefiind legat numai de etnos ci ╚Öi de ordinea cosmic─â, cu accent suplimentar, specific orient., pe ceea ce am numi ast─âzi psihologic, pe distingerea de subtile determin─âri temperamentale ╚Öi st─âri suflete╚Öti ├«n calitatea lor de componente morfologic-muzicale (ceea ce, s─â recunoa╚Ötem, a dat noi impulsuri ezoterismului medieval). 5. Contextul intona╚Ťional al melodiei folc., determinat de scar─â, ambitus, final─â, caden╚Ťe interioare ╚Öi terminale, stabilitate ╚Öi fluctua╚Ťie a treptelor, implicit de conturul (ca sum─â a formulelor melodico-ritmice) ╚Öi fluxul melodic descendent ╚Öi ascendent. Este o defini╚Ťie ideal─â ╚Öi ├«n acela╚Öi timp prolix─â. Ideal─â pentru c─â, privind cvasitotalitatea datelor microstructurale ale produsului folc., ea nu se aplic─â, de la ├«n─âl╚Ťimea abstrac╚Ťiunii ei, nici unei entit─â╚Ťi muzicale constituite ╚Öi prolix─â pentru c─â, din latur─â sistematic-epistemologic─â, mizeaz─â mai mult pe dezideratul elucid─ârii tuturor acestor date ├«n singularitatea ╚Öi, cu deosebire, ├«n contextualitatea lor (ceea ce ├«n demersul practic-analitic nu s-a f─âcut, evident, niciodat─â ├«n chip concertat). Con╚Ötientizarea spa╚Ťiului modal al muzicii folc. porne╚Öte nu de la preconcepte, de la scheme ╚Öi reguli, ci, ca ├«ntreg materialul pe care ├«l reprezint─â, de la organicitatea acestuia. Este poate una dintre explica╚Ťiile mai firavei conceptualiz─âri a ├«ntregului domeniu al muzicii folc., care, din perspectiva culeg─âtorului (v. culegere) ╚Öi a cercet─âtorului etnomuzicolog nici nu reprezint─â problema principal─â. O alt─â explica╚Ťie este aceea a lipsei pun╚Ťilor de leg─âtur─â cu tradi╚Ťiile constituite ale teoriei europ. a m. (I, 1, 2, 3), folclorul* ╚Öi sistemul s─âu modal fiind, indiferent de ascendentul mai mare sau mai mic pe care l-au avut culturile superioare asupra sa, prin defini╚Ťie spontan, instinctiv, nepragmatic. Aici ac╚Ťioneaz─â legile consonan╚Ťei ╚Öi ale disonan╚Ťei, ale afinit─â╚Ťilor (implicit atractive) dintre trepte, ├«n cadrul unor unor forma╚Ťii melodice care, chiar dac─â prin ╚Öirul de sunete ating heptatonica, prin osatura ╚Öi prin for╚Ťele interioare ├«╚Öi dezv─âluie, dimpotriv─â, originile pentatonice. De aceea, ├«n m. pop. este dificil, dac─â nu imposibil, a g─âsi principii ordonatoare ce ╚Ťin de marele ambitus (de octav─â, non─â sau decim─â), de dipolaritatea autentic-plagal (de╚Öi ├«ncerc─âri de acest gen nu lipsesc ÔÇô ex. I. Husti), de raportatea materialului melodic la o dominant─â, la o repercussa; dimpotriv─â, cu mult mai influente sunt finalele, tendin╚Ťa lor coagulant─â pentru restul materialului manifest├óndu-se frecvent ├«n cadrul unui ambitus restr├óns, mai ales de cvint─â (cadru ce se ÔÇ×deplaseaz─âÔÇŁ odat─â cu centrul ÔÇô cum arat─â Paula Carp, Husti, Eugenia Cernea ÔÇô ceea ce transform─â ├«n finale succesive inclusiv acele trepte care, la caden╚Ťele interioare, ar putea fi interpretate ca repercussae). Cu toat─â importan╚Ťa lor func╚Ťional─â, finalele unei melodii nu definesc ├«ntotdeauna ÔÇô ╚Öi tocmai datorit─â labilit─â╚Ťii lor ÔÇô finala m.. Efectul concret al acestei incompatibilit─â╚Ťi sistematice a m. pop. fa╚Ť─â de sisteme constituite, cum sunt cele ale m. (I, 3), s-a r─âsfr├ónt asupra transcrierii (2) melodiilor pop. Din motive de comparistic─â urm├óndu-i probabil pe Lach ╚Öi Hornbostel cu ale lor Gebrauchstonleiter (germ. ÔÇ×sc─âri uzualeÔÇŁ), Bart├│k propusese transcrierea melodiilor (a tuturora) cu finala sol, ceea ce nu putea s─â constituie, evident, un mijloc de desemnare a apartenen╚Ťei lor la un anume m. diatonic originar, pentru a nu mai vorbi doar de minimul beneficiu metodologic ├«n stabilirea ├«nrudirilor melodico-ritmice, a variantelor (I, 1). Resim╚Ťindu-i-se schematismul, sistemului de notare cu finala sol i s-au adus ├«n muzicologia rom├óneasc─â importante amendamente sau s-a procedat chiar la ├«nlocuirea lui. ├Än prim─â ipotez─â, Dr─âgoi a propus notarea melodiilor ÔÇ×majoreÔÇŁ cu finala sol iar pe cele ÔÇ×minoreÔÇŁ relative* cu finala mi. ├Än a doua ipotez─â, s-a propus considerarea sf├ór╚Öitului melodiei ca fiind acela ce posed─â finala real─â a m., ├«n sens medieval, dar cu deosebire elin (Breazul), consider├óndu-se melosul pop. rom├ónesc ca av├ónd, prin numeroase tr─âs─âturi (├«ntre care ╚Öi profilul s─âu precump─ânitor descendent) atribute ╚Öi o filogenie traco-elin─â; pornind de la constatarea lui Br─âiloiu c─â, ├«n func╚Ťie de locul picnonului*, principalele pentatonici sunt perechile pe mi ╚Öi pe re ╚Öi perechile pe sol ╚Öi pe la ╚Öi accept├óndu-se ideea osaturii pentatonice a m. heptatonice, s-a optat ├«n transcriere pentru aceste finale. Mai realist dec├ót alte modalit─â╚Ťi de notare a finalelor, nici acest sistem nu a f─âcut lumin─â deplin─â ├«n natura, organizarea ╚Öi filogeneza m. pop. ├Än terminologia analitic─â se ├«nt├ólnesc cu toate acestea expresii ca: sext─â doric─â, cvart─â lidic─â, septim─â mixolidic─â, secund─â (sau caden╚Ť─â) frigic─â etc., expresii care, prin conven╚Ťie, raporteaz─â particularit─â╚Ťile modale ale muzicii folc. ├«n exclusivitate la teoria m. (I, 3). O alt─â problem─â ce se g─âse╚Öte numai ├«n faza de ├«nceput a investiga╚Ťiilor este aceea a formulelor modale, ├«ntr-un domeniu ├«n care, chiar dac─â formula nu are un caracter normativ sau mnemotehnic, ca ├«n ├«ntreg ev. med., are oricum unul generativ ╚Öi modelator. S-au pus astfel formulele ├«n leg─âtur─â cu baza pentatonic─â a m. (prezen╚Ťa acestora fiind marcat─â de anumite intervale ÔÇô Br─âiloiu) dar ╚Öi cu func╚Ťia lor arhitectonic─â (Emilia Comi╚Öel), caden╚Ťial-func╚Ťional─â (M├«rza) ╚Öi chiar general-intona╚Ťional─â (Husti). O categorie a m. pop. mult controversat─â este aceea a m. cromatice, considerate fie constitutive ├«n chiar folc. arhaic, ╚Öi av├ónd ├«n acest caz ca element definitoriu secunda* m─ârit─â (Ciobanu), fie de provenien╚Ť─â orient., biz., sau chiar cult─â occid. ├Än realitate, marea majoritate a m. constituie pe aceea╚Öi final─â, prin conexarea disjunct─â (v. conjunct) a unor elemente-cadru, de tipul tricordului sau tetracordului natural (ex. tetracordul doric + ionic; lidic + doric etc.) sunt m. cromatice [v. m. (I, 9)]; tot astfel, fluctua╚Ťia unor trepte, ce nu indic─â la un moment dat simpla situa╚Ťie de instabilitate a pienului*, canalizeaz─â ├«n aceast─â m─âsur─â m. diatonice spre cele cromatice. ÔÖŽ Readucerea modalului ├«n orbita interesului componistic s-a f─âcut ├«n primul r├ónd pornind de la constatarea naturii modale a muzicii pop. C├óntecul ╚Öi dansul* pop., cu structurile lor fruste, ingenue ╚Öi aparent inedite la scara valorilor stilistice din imediata apropiere, devenind substan╚Ťa unei muzici care, ├«n spirit ╚Öi mijloace, se ├«ndep─ârta treptat de canoanele tradi╚Ťionale (Listz, Chopin, Brahms, ╚Öcolile na╚Ťionale din sec. 19 ╚Öi 20), aliniau factura muzical─â multivocal─â* la sugestiile liniei melodice pop. Primul dintre obstacolele ce trebuiau ├«nl─âturate era acela al armoniz─ârii m., ├«n condi╚Ťiile predomin─ârii unui concept care, n─âscut din ├«ns─â╚Öi negarea prin omofonie* a vechii polif. modale, nu oferea ├«n acea faz─â (armonia (III, 1) clasic-romantic─â) dec├ót prea pu╚Ťine solu╚Ťii practice. Empirismului disocierii ├«n melodic a caracterului modal i s-a ad─âugat empirismul constituirii unei armonii modale. Nici vechea polif., ea ├«ns─â╚Öi neconform─â cu melodia pop., ╚Öi nici ├«ncerc─ârile de armonizare ÔÇô t├órzii ╚Öi dogmatice ÔÇô ale c├óntului greg. (├«ntreprinse de ╚ścoala Niedermeyer) nu au netezit calea unei armoniz─âri modale eficiente, artistice; ├«n afara ╚ścolii Niedermeyer, a unui Respighi sau Stravinski (├«n faza ultim─â a crea╚Ťiei sale), muzica greg. nici nu a fost ╚Ťinta unui interes major care s─â fi determinat un curs viabil al utiliz─ârii modalului, comparativ aceluia declan╚Öat de muzica pop. La r├óndul lor, armoniz─ârile de muzic─â biz. ( datorate unor Kiriac ╚Öi P. Constantinescu, ce se num─âr─â printre primele din Europa) ╚Ťin seama de experien╚Ťa trat─ârii modalului din sfera muzicii pop. ÔÇô muzic─â cu care, nu doar prin monodismul ei funciar, cea biz. se ╚Öi ├«nrude╚Öte. Abia ╚Öcolile na╚Ťionale ale sec. 20, dep─â╚Öind etapa unui armonism dominant ╚Öi exclusiv, f─âc├ónd apel la polif. ╚Öi ├«n spe╚Ť─â la liniarism*, imagin├ónd structuri autonome ├«n care esen╚Ťele unui m. se pot reg─âsi la toate dimensiunile ╚Öi pot influen╚Ťa to╚Ťi parametrii discursului, au redat modalului, chiar dac─â disociat de fundamentul s─âu melodic strict (ex. citatul folc.), un statut independent, l-au pus la temelia unei direc╚Ťii ├«nsemnate de g├óndire muzical─â modern─â. 6. De╚Öi, ├«n sine, pentatonica este considerat─â un sistem (II, 4) se ├«nt├ólne╚Öte, ├«n limbajul uzual, termenul de m. pentatonic, paradoxal, tocmai forma╚Ťiile cantitativ inferioare acesteia, prepentatonicele, sunt desemnate prin expresia m. prepentatonice. 7. Sin. gamei prin tonuri ├«ntregi, gama hexatonic─â*. 8. Mai vechi dec├ót se crede ├«ndeob╚Öte, ├«nt├ólnit la Glinka, la Rimski-Korsakov ╚Öi la Ceaikovski, m. ton-semiton pare s─â aib─â origini armonice, mai precis ├«n cromatizarea discursului de aceast─â factur─â. Totu╚Öi, frecven╚Ťa sa ├«n muzica modal─â a sec. 20 ├«l apropie ├«nc─â mai mult ╚Öi pe bun─â dreptate, de sfera conceptului modal (la Bart├│k, Enescu, Messiaen ÔÇô cel din urm─â integr├óndu-l sistemului s─âu de m.) M. ton-semiton (abrev.: t-s) traduce ├«ntr-o schem─â sintetic─â intervalic─â specific modal─â prin tonul* constitutiv ╚Öi prin semitonul* de conjunc╚Ťie, provenit ├«n acela╚Öi timp din pien* ╚Öi din oscila╚Ťia treptelor modale: formula cromatic─â ├«ntoars─â (v. cromatism) devine un element cu adev─ârat formular, vehiculator al acestei microstructuri cromatice. 9. Unii cercet─âtori, str─âini ╚Öi rom├óni (Emilia Comi╚Öel, Ileana Szenik) numesc m. acustice trei m. av├ónd urm─âtoarea scar─â, de dou─â ori transpozabil─â: 1) do, re, mi, fa diez, sol, la, si bemol, do; 2) re, mi, fa diez, sol, la, si bemol, do, (re) (un ÔÇ×major melodicÔÇŁ) ╚Öi 3) mi, fa diez, sol, la, si bemol, do, re (mi) (denumit de Pfrogner ╚Öi m. istric). Coinciden╚Ťa apari╚Ťiei ├«n scar─â a sunetelor fa diez ╚Öi si bemol ÔÇô acelea╚Öi pe care le genereaz─â seria armonicelor* superioare ÔÇô nu justific─â, terminologic, desemnarea acestora ca m. acustice (au fost propu╚Öi, ├«n compensa╚Ťie, termenii de m. infradiatonice ÔÇô Bardos, sau metadiatonice ÔÇô Ghircoia╚Öiu); ele sunt m. (1, 5) cromatice naturale, cu puternice r─âd─âcini ├«n folc., rezult├ónd din asocierea de tetracorduri alogene. 10. Entit─â╚Ťi intervalice fixe, constituite ini╚Ťial ╚Öi de regul─â ├«n cuprinsul octavei, grupate, ├«n unele situa╚Ťii, ├«n func╚Ťie de anumite scheme geometrice ╚Öi supuse unor opera╚Ťii permuta╚Ťionale ╚Öi de transpozi╚Ťie limitat─â (redistribuire spa╚Ťial─â a elementelor componente ce poate avea ca efect ╚Öi apari╚Ťia unor forma╚Ťii neoctaviante), proprii compozi╚Ťiei (2) contemporane. M. sintetizate, cum a numit W. Berger aceste structuri-entit─â╚Ťi, concentreaz─â o ├«ntreag─â experien╚Ť─â a modalului ╚Öi se constituie ├«ntr-o replic─â important─â din punct de vedere normativ la adresa sistemului (II, 5) dodecafonic-serial. Cu sistemele (II, 2) modale tradi╚Ťionale, m. sintetizate au, ca principal─â leg─âtur─â, preeminen╚Ťa intervalic─â (dup─â cum opineaz─â Vieru), v─âdind chiar unele propriet─â╚Ťi formulare, asupra imaginii succesiunii treptelor (scara). Cealalt─â leg─âtur─â o constituie centrarea ÔÇô ├«n cadrul octavei ÔÇô pe o ÔÇ×final─âÔÇŁ sau pe mai multe puncte de referin╚Ť─â (ceea ce le opune hot─âr├ót atonalismului*). Leg─âtura cu ansamblul de opera╚Ťii ale dodecafoniei* ╚Öi serialismului se ├«ntrevede ├«ntr-o anume autonomie de care beneficiaz─â fiecare element al seriei modale (fapt ce nu contrazice, chiar ╚Öi ├«n aceste condi╚Ťii, influen╚Ťa, ╚Öi nu doar simbolic─â, a centrului modal); de aici tronsonarea segmentelor modale (ce a intervenit indubitabil ├«n urma asimil─ârii tehnicii similare weberniene); de aici tendin╚Ťa supunerii acestor tronsoane unor procedee care s─â duc─â finalmente la atingerea totalului cromatic (principalele procedee fiind acelea ale complementarit─â╚Ťii ╚Öi ale transpozi╚Ťiei limitate, procedee ce asociaz─â, de ex., sunetele m. originar ╚Öi pe acelea rezultate din inversarea acestuia, dar ╚Öi diversele tronsoane, rezultate din materialul de baz─â, ├«n diverse alte combina╚Ťii). ├Äntre forma╚Ťiile modale ce au premers, istoric ╚Öi constructiv, m. sintetizate se num─âr─â gama hexatonic─â, m. t-s, m. cromatice ╚Öi cele a╚Öa-zise acustice. M. create de Berger, pe baza sec╚Ťiunii de aur*, sunt m. de tip sintetic, iar sistemul lor devine o expresie conving─âtoare a reevalu─ârii g├óndirii de veche sorginte modal─â. II. Starea major─â* sau minor─â* a tonalit─â╚Ťii (1) ├«n sensul ei restr├óns = m. major, respectiv m. minor; gen (II) al tonalit─â╚Ťii. Termenii ├«n sine provin din lb. romanice ╚Öi nu din teoria modal─â a intona╚Ťionalului, ci din m. (III) ritmice [v. ╚Öi prolatio (2)]. Singur─â lb. germ. a p─âstrat termenii dur ╚Öi moll. Genul tonalit─â╚Ťii (2) este determinat de pozi╚Ťia ter╚Ťei fa╚Ť─â de tonic─â*. Starea major─â sau minor─â a m. (I, 3), de╚Öi o realitate, este aplicat─â prin retropolare ├«n raport cu g├óndirea veche, c─âci caracteristicele acestora erau hot─âr├óte de c─âtre un interval aparte; inserarea ionicului ╚Öi a eolicului ├«n sistemul lui Glareanus au impus ter╚Ťa mare ╚Öi mic─â drept caracteristice, r─âm├ón├ónd finalmente singurele intervale care ÔÇ×au f─âcut carier─âÔÇŁ dup─â restr├óngerea tututor m. la cele dou─â amintite, mai bine zis, la dualitate tonal─â. III. (├«n Ars Antiqua) Schem─â ritmic─â aplicat─â unei compozi╚Ťii (1) ╚Öi care nu se schimb─â ├«n cuprinsul unei voci (2). Una dintre no╚Ťiunile foarte pu╚Ťin clarificate ╚Öi intens controversate ale teoriei* muzicii, m. se bazau pe cele dou─â valori* ritmice, longa* ╚Öi brevis* (v. breve (2)), derivate, dup─â unii teoreticieni, din valorile prozodiei* gr. Cu ajutorul ligaturilor, ├«n nota╚Ťia (III) mensural─â (numit─â ╚Öi nota╚Ťia modal─â), m. puteau fi supuse combin─ârilor, prin treceri de la un m. la altul ├«n conformitate cu a╚Öa-numita ordo, ce ar─âta frecven╚Ťa ╚Öi succesiunile schimb─ârilor schemei ritmic─â de baz─â (p├ón─â la o pauz─â* ce readucea formula schemei ini╚Ťiale). Cele ╚Öase m., stabilite ├«n sec. 13, au fost categorisite ├«n modi perfecti ╚Öi modi imperfecti; la primele, valoarea de ├«nceput corespundea aceleia de ├«ncheiere, la celelalte, aceste valori erau necorespondente. ÔÖŽ ├Än sec. 15-16, no╚Ťiunea servea, al─âturi de tempus [v. timp (1)] ╚Öi prolatio la stabilirea mensurii (2). Astfel rela╚Ťia dintre maxima* ╚Öi longa* ├«nchipuia modus maior (major) (m. maior perfectus: 1 maxima = 3 longae; m. maior imperfectus: 1 maxima = 2 longae), iar rela╚Ťia dintre longa ╚Öi brevis ├«nchipuia modus minor (m. minor perfectus: 1 longa = 3 brevis; m. minor imperfectus: 1 longa = 2 brevis). Ideea de perfec╚Ťiune era, se ╚Ötie, ezoteric ata╚Öat─â ├«n ev. med. aceleia a simbolului num─ârului trei, de unde prevalen╚Ťa ternarului* asupra binarului*. ÔÖŽ Aflate ├«n fond, ca ╚Öi sistemul gr. al picioarelor (1) metrice sau sistemelor (II, 6) descoperite ├«n folc., sub inciden╚Ťa unui principiu cantitativ de organizare a duratelor (de╚Öi raportul dintre valorile lung─â ╚Öi scurt─â, constituit ├«ntr-un ╚Öir discret, premerge sistemului divizionar al sec. 17-18), m. ritmice medievale sunt expresia perenit─â╚Ťii acestui fel de g├óndire cu ╚Öi asupra duratelor. Existen╚Ťa sa latent─â revine periodic la o via╚Ť─â istoric─â real─â, ca de ex. ├«n m. ritmice ale Messiaen. Surprinz─âtoare ├«n cazul celor din urm─â este nu at├ót recurgerea la valorile indivizibile (fiind mai aproape deci de sistemul ant. sau de acela parlando giusto), valori ce prolifereaz─â, dimpotriv─â, prin adi╚Ťiune, c├ót gruparea lor ├«n emtit─â╚Ťi imuabile ÔÇô m. ritmice ÔÇô prob├ónd reafirmarea ├«n muzica sec. 20 nu numai a constructivismului ci ╚Öi a unui de mai ├«nainte a╚Öteptat spirit normativ.
MOD s. n. (cf. fr. mode, it. modo, lat. modus): categorie gramatical─â flexionar─â, specific─â verbului, care exprim─â aprecierea vorbitorului fa╚Ť─â de ac╚Ťiune, felul ├«n care acesta exprim─â ac╚Ťiunea. ÔŚŐ ~ person├íl: m. la care un verb are ├«n flexiunea sa categoriile gramaticale de persoan─â ╚Öi de num─âr, precum ╚Öi morfemele necesare marc─ârii acestora. Sunt considerate m. personale ├«n limba rom├ón─â: indicativul, conjunctivul, condi╚Ťional-optativ-poten╚Ťiatul, imperativul ╚Öi prezumtivul. ÔŚŐ ~ neperson├íl: m. la care un verb nu are ├«n flexiunea sa categoriile gramaticale de persoan─â ╚Öi de num─âr ╚Öi nici morfemele necesare marc─ârii acestora. Sunt considerate m. nepersonale ├«n flexiunea verbului rom├ónesc: infinitivul, gerunziul, participiul ╚Öi supinul. ÔŚŐ ~ predicat├şv: m. la care verbul poate ap─ârea independent ├«n comunicare, cu func╚Ťie de predicat. Sunt predicative ├«n limba rom├ón─â toate m. personale (v. mai sus). ÔŚŐ ~ nepredicat├şv: m. la care verbul nu poate ap─ârea independent, ci dependent, cu alt─â func╚Ťie dec├ót aceea de predicat. Sunt nepredicative ├«n limba rom├ón─â toate m. nepersonale (v. mai sus). ÔŚŐ ~ s├şmplu: m. realizat cu ajutorul sufixelor flexionare, f─âr─â verb auxiliar morfologic. Sunt m. simple ├«n limba rom├ón─â: imperativul, gerunziul ╚Öi participiul. ÔŚŐ ~ comp├║s: m. realizat cu ajutorul formelor specializate ale auxiliarelor morfologice a avea, a vrea (a voi) sau a fi sau cu ajutorul conjunc╚Ťiei s─â ╚Öi al prepozi╚Ťiei de. Sunt m. compuse ├«n limba rom├ón─â: conjunctivul, condi╚Ťional-optativ-poten╚Ťialul, prezumtivul ╚Öi supinul. ÔŚŐ ~ mixt: m. realizat at├ót cu ajutorul sufixelor flexionare, c├ót ╚Öi cu ajutorul auxiliarelor morfologice. Sunt m. mixte ├«n limba rom├ón─â: indicativul ╚Öi infinitivul. ÔŚŐ ~ sint├ętic: m. realizat cu mijloace sintetice (sufixe flexionare). Sunt sintetice ├«n limba rom├ón─â m. simple (v. mai sus). ÔŚŐ ~ anal├ştic: m. realizat cu mijloace analitice (auxiliarele morfologice, prepozi╚Ťia de ╚Öi conjunc╚Ťia s─â). Sunt analitice ├«n limba rom├ón─â m. compuse (v. mai sus).
MOD. 1. + -ic, -an: Modican, Vintil─â, 1645 (AO XIX 90). 2. + -iga ├«n loc de -ic(a): Modiga zis ╚Öi, prin metatez─â, Mogada, D─ânil─â, mold. (RI XXII 92). 3. + -oc: Modoc, V., ard., act. 4. + -oiu: Modoia, Ioan, olt. (RI XI 52); s. (AO XXI 175). 5. + -lea: Modolea, P., act., cf. adj. modol var. modar ÔÇ×sur ├«nchisÔÇŁ (DLR). 6. + -man: Modoman, Ion (Met 180).
a gâdila în mod plăcut auzul (cuiva) expr. 1. a da o veste bună (cuiva). 2. a linguși (pe cineva).

Mod dex online | sinonim

Mod definitie

Intrare: mod
mod substantiv neutru
Intrare: Mod
Mod