mocnit definitie

2 intrări

24 definiții pentru mocnit

MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. 1. Intranz. A arde fără flacără, înăbușit (sub cenușă). Numa jarul mai mocnește Sub spuza ce se răcește Și izvorul mai îngînă Doina muntelui bătrînă. DEȘLIU, M. 61. [Focul] însă nu era stins, ci numai mocnea sub cenușă. ȘEZ. V 49. ♦ Fig. A nutri în mod ascuns sentimente de ură, revoltă, mîhnire etc. Nu. vedeai decît dușmănia ce mocnea în el. MIHALE, O. 162. [Țăranii] mocneau și numai arar își aruncau cîte-o vorbă. REBREANU, R. I 273. Parcă mocneau veacuri de suferință. VLAHUȚĂ, N. 122. 2. Intranz. Fig. A sta fără treabă, a lîncezi; a vegeta. Oamenii mocnesc în șanțuri. C. PETRESCU, Î. II 14. Destul am mocnit la țară. ALECSANDRI, T. I 180. [Fetele] or mocni ș-or îmbătrîni în casa părintească. id. ib. 131. 3. Refl. (Regional, despre alimente) A se altera, a prinde miros de mucegai.- Variantă: mohní (PAMFILE-LUPESCU, CROM. 227) vb. IV.
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. Care arde înăbușit, înfundat. (Fig.) Fața îi era mai întunecată ca de obicei și în ochi avea o pîlpîire mocnită. REBREANU, R. II 55. ◊ (Adverbial) Umple groapa cu jăratec și cu lemne putregăioase, ca să ardă focul mocnit. CREANGĂ, P. 29. 2. Fig. (Despre oameni) închis în sine, posomorit; (despre sentimente) ascuns, înăbușit. Pricepu în sfîrșit că tovarășul silelor ei, mocnit și neguros tovarăș... era cu sufletul gol. SADOVEANU, M. 126. Ca să arate că dezaprobă... stătea toată ziua mocnit și mormăind. C. PETRESCU, C. V. 84. Deodată triste glasuri sporesc mocnita jale. IOSIF, PATR. 72. ◊ (Adverbial) Vereștencele plîngeau mocnit. CAMILAR, N. II 348. ♦ Întunecat. Noaptea stelelor, a lunei, a oglinzilor de rîu Nu-i ca noaptea cea mocnită și pustie din sicriu. EMINESCU, O. I 82. 3. Fig. Lipsit de vioiciune, fără viață, inactiv. Orașul doarme-n miezul zilei, Mocnit sub arșița de vară. VLAHUȚĂ. O. A. I 74. Satul Humulești în care m-am trezit nu-i un sat lăturalnic, mocnit și lipsit de priveliștea lumii ca alte sate. CREANGĂ, A. 71. 4. (Despre ploaie) încet și potolit, dar stăruitor, de durată. Ploaia mocnită pătrunsese prin girezi. SADOVEANU, P. S. 11. După cinci zile de ploaie mocnită, un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. ◊ (Adverbial) Afară ploua mocnit de patruzeci de ceasuri, dintr-un cer de plumb. SADOVEANU, O. VI 525. 5. (Regional; despre alimente) Cu gust rău, alterat; (despre apă) stătut; (despre aer) închis, viciat.
mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă
mocní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 sg. și pl. mocneáscă
MOCNÍ vb. (reg.) a mocăi. (Focul ~.)
MOCNÍ vb. v. acri, altera, descompune, fermenta, împuți, înăcri, macera, strica.
MOCNÍT adj. v. acrit, acru, alterat, ascuns, clocit, descompus, fermentat, împuțit, înăcrit, răsuflat, reținut, stătut, stricat, tăinuit, trezit.
MOCNÍT adj., adv. înăbușit, înfundat. (Foc ~; focul arde ~.)
mocní (mocnésc, mocnít), vb.1. (Mold.) A se uda, a se muia, a se umezi. – 2. (Despre foc, jar) A arde înăbușit. – 3. (Despre idei, sentimente) A rămîne ascunse. – 4. A cădea pe gînduri, a medita. – 5. A tăcea, a nu se manifesta. Sl. moknąti „a se uda” (Candrea; Scriban). Der. din sl. mlŭknąti, cf. mîlc (Cihac, II, 200) e mai puțin probabilă.
A MOCNÍ ~ésc intranz. 1) (despre foc) A arde înăbușit, fără flacără și putere. 2) fig. fam. (despre persoane) A duce o viață lipsită de activitate și de interes; a vegeta. 3) fig. A fi pe punctul de a izbucni (din cauza urii, revoltei etc.). /<sl. moknonti
MOCNÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A MOCNI. 2) (despre ploaie) Care este liniștită, înceată, dar de lungă durată. 3) (despre stări de lucruri) Care ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 4) (despre vreme, atmosferă) Care devine mai întunecos din cauza norilor; înnourat; mohorât. 5) (despre sunete) Care nu are sonoritate. 6) (despre apă) Care stă mai mult timp într-un loc; neîmprospătat. /v. a mocni
mocnì v. 1. a ședea lângă foc; 2. a rămânea într’un loc: destul am mocănit la țară AL.; 3. a nu arde sau a arde încet: pe cetate negură de fum mocnește; 4. a sta tăcut: țăranul își arde luleaua și mocnește într’însul CR. [Serb. MUKNITI, a amuți].
mocnit a. și adv. 1. înnăbușit, înfundat: să ardă focul mocnit CR.; 2. fig. ascuns, tăcut: noaptea cea mocnită și pustie din sicriu EM.
mocnésc v. intr. (vsl. moknonti, a fi ud, močiti, a uda. V. mocirlă). Ard cu greŭ (ca lemnele ude) saŭ ard înfundat supt cenușă: focu mocnea în sobă. Fig. Staŭ tăcut, clocesc, nu mă manifest: baba cu motanu mocnea lîngă sobă, anĭ întregĭ a mocnit pînă s’a răzbunat, răscoala mocnește în plebe.
mocnít, -ă adj. (d. mocnesc). Ascuns, înfundat: foc mocnit. Fig. Posomorît: noapte, ploaĭe mocnită. Tăcut, posac, bosomelnic, necomunicativ: om mocnit. Adv. În mod mocnit: a arde mocnit. V. tenebros.
MOCNI vb. (reg.) a mocăi. (Focul ~.)
mocni vb. v. ACRI. ALTERA. DESCOMPUNE. FERMENTA. ÎMPUȚI. ÎNĂCRI. MACERA. STRICA.
mocnit adj. v. ACRIT. ACRU. ALTERAT. ASCUNS. CLOCIT. DESCOMPUS. FERMENTAT. ÎMPUȚIT. ÎNĂCRIT. RĂSUFLAT. REȚINUT. STĂTUT. STRICAT. TĂINUIT. TREZIT.
MOCNIT adj., adv. înăbușit, înfundat. (Foc ~; arde ~.)
a mocni sămânța (în cineva) expr. (er.) a avea poftă să facă dragoste (cu cineva).

mocnit dex

Intrare: mocnit
mocnit adjectiv
Intrare: mocni
mocni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a