MOCNEÁLĂ, mocneli, s. f. Faptul de a mocni; stare a ceea ce mocnește; p. ext. indispoziție, tristețe, posomoreală. – Mocni + suf. -eală.

MOCNEÁLĂ, mocneli, s. f. Faptul de a mocni; stare a ceea ce mocnește; p. ext. indispoziție, tristețe, posomoreală. – Mocni + suf. -eală.

MOCNEÁLĂ s. f. (Rar) 1. Starea omului care se închide în sine înăbușindu-și sentimentele. Ea... înțelesese mocneala cizmarului. ARDELEANU, D. 93. 2. Faptul de a sta în amorțire; lipsă de însuflețire. V. apatie. Tînjise în mocneala orașului de provincie. C. PETRESCU, C. V. 12. 3. (Regional) Gust sau miros rău al alimentelor stătute.

mocneálă s. f., g.-d. art. mocnélii; pl. mocnéli

mocneálă s. f., g.-d. art. mocnélii; pl. mocnéli