mocirlă definitie

2 intrări

14 definiții pentru mocirlă

MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo.
MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo.
MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. 1. Întindere (mică) de apă stătătoare, plină de mîl. Chemă rațele, care-i răspunseră din mocirlă. SADOVEANU, P. M. 42. Porcii... căzură toți în mocirla răcoroasă. GALACTION, O. I 296. Mistreți dau năvală prin leasă și prin mocirlă. ODOBESCU, S. III ♦ Noroi mare, adînc. Oraș înecat în mocirlă dintr-un capăt la altul. GHICA, S. 243. 2. Fig. Stare de decădere morală, în care domnește, necinstea, obscurantismul, viciul; josnicie. Trebuia să mă ridic din mocirla în care căzusem. CAMIL PETRESCU, T. II 243.
mocírlă s. f., g.-d. art. mocírlei; pl. mocírle
mocírlă s. f., g.-d. art. mocírlei; pl. mocírle
MOCÍRLĂ s. 1. v. mlaștină. 2. v. noroi.
MOCÍRLĂ s. v. ceață, negură, pâclă.
MOCÍRLĂ ~e f. 1) Apă stătătoare plină de mâl și noroi. 2) fig. Mediu social viciat; mlaștină. /cf. bulg. moțilo
mocirlă f. baltă noroioasă. [Pol. MOCZYLA].
mocírlă f., pl. e (pol. moczydlo, rut. močilo, topilă [ca povirlă-povidlă]; ceh. močištĕ, cîmpie umedă [rom. Moștiștea, lac și vale în Ilf.], bg. močurlak, loc mocirlos, d. vsl. moča, baltă, mocirlă, močiti, a uda, moknonti, a se uda; ung. mocsár, macsár, mocirlă. V. mocnesc, moștină). Baltă noroĭoasă, loc plin de noroĭ. Fig. Situațiune josnică, stare decăzută: în ce mocirlă se tăvălește! – Și măcĭurlă (Bas.). V. smîrc.
mocirlă s. v. CEAȚĂ. NEGURĂ. PÎCLĂ.
MOCIRLĂ s. 1. (GEOGR.) băltoacă, mlaștină, smîrc, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahnă, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rît, tălbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bîlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, piștelniță. (S-a înecat într-o ~.) 2. mîl, nămol, noroi, (rar) noroială, (înv. și reg.) moceriță, (reg.) glod, mocioarcă, năglod, nămală, pahnă, tău, tină, (prin Transilv. și Maram.) moceră. (~ formată pe drum.)
MOCIRLĂ, Vlad (16 B V 426), < subst.; cf. și Mociran, b. (Mar) < Mocira sau din Mociar ss., + suf. -an; cf. blg. мoчyp „mlaștină”; cf. Mociorniță < subst. (băltoacă).
a se înfunda în noroi / în mocirlă expr. 1. a duce o viață din ce în ce mai imorală; a fi depravat / destrăbălat. 2. a se compromite. 3. a se întovărăși cu persoane decăzute, a intra într-un mediu degradant.

mocirlă dex

Intrare: mocirlă
mocirlă substantiv feminin
Intrare: Mocirlă
Mocirlă