mocăí (mocăiésc, mocăít), vb. –
1. A da din cap. –
2. A munci din greu. –
3. A lucra încet și fără spor. –
Var. mogăi. Creație expresivă, pornind de la rădăcina moc-,
cf. moacă. –
Der. mocoși,
vb. (a se speti; a munci fără spor), cu
suf. expresiv -și (după Tiktin, legat de
sl. mąka,
cf. muncă; după Bogrea, Dacor., IV, 834, din
rut. Makoša „zeița odihnei”); morcoși,
vb. (
Trans., a pune buceaua la butucul roții), cu r epentetic; morcoașe,
s. f. (
Trans., bucea); morcoti,
vb. (
înv., a bolborosi),
cf. Iordan, BF, 194 (după Tiktin, din
pol. markotač; după Candrea, din
rut. morkotati; după Scriban, din
rut. morkotiti); mogoroji (
var. mogorogi),
vb. (a căra; a bolborosi, a mormăi), pe care Cihac, II, 516 îl pune în legătură cu
mag. mocorogni „a se bîlbîi” și Scriban cu
mag. megmorogni „a grohăi”; mogorog,
s. m. (
Mold., persoană nemulțumită); morocăni,
vb. (a bombăni, a dojeni), pe care Cihac, II, 516 îl lega de
mag. morgolodni, Tiktin cu
sl. mrŭknąti „a întuneca” și Scriban cu
mag. morogni; morocăneală,
s. f. (bombănit); morocănos,
adj. (nemulțumit; ursuz, posac); modoși,
vb. (Banat, a lenevi).