mocăit definitie

26 definiții pentru mocăit

MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.
MOCĂÍ, mocăi și mocăiesc, vb. IV. Refl. A lucra prea încet, a-și pierde vremea, a tîndăli.
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj. Încet la treabă.
!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie
mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte
mocăí vb., ind. prez. 1 sg. mócăi/mocăiésc, 3 sg. și pl. mócăie/mocăiéște, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mócăie/mocăiáscă; ger. mocăínd
mocăít adj. m., s. m., pl. mocăíți; f. sg. mocăítă, pl. mocăíte
MOCĂÍ vb. a migăli, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, a (se) ticăi, (pop.) a tândăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce tot ~ acolo?)
MOCĂÍ vb. v. ațipi, dormita, mocni, moțăi, picoti, piroti.
MOCĂÍT adj. mocoșit, moșmondit, ticăit, (Mold.) chitcăit. (Un om ~.)
A se mocăi ≠ a se grăbi, a se pripi
mocăí (mocăiésc, mocăít), vb.1. A da din cap. – 2. A munci din greu. – 3. A lucra încet și fără spor. – Var. mogăi. Creație expresivă, pornind de la rădăcina moc-, cf. moacă. – Der. mocoși, vb. (a se speti; a munci fără spor), cu suf. expresiv -și (după Tiktin, legat de sl. mąka, cf. muncă; după Bogrea, Dacor., IV, 834, din rut. Makoša „zeița odihnei”); morcoși, vb. (Trans., a pune buceaua la butucul roții), cu r epentetic; morcoașe, s. f. (Trans., bucea); morcoti, vb. (înv., a bolborosi), cf. Iordan, BF, 194 (după Tiktin, din pol. markotač; după Candrea, din rut. morkotati; după Scriban, din rut. morkotiti); mogoroji (var. mogorogi), vb. (a căra; a bolborosi, a mormăi), pe care Cihac, II, 516 îl pune în legătură cu mag. mocorogni „a se bîlbîi” și Scriban cu mag. megmorogni „a grohăi”; mogorog, s. m. (Mold., persoană nemulțumită); morocăni, vb. (a bombăni, a dojeni), pe care Cihac, II, 516 îl lega de mag. morgolodni, Tiktin cu sl. mrŭknąti „a întuneca” și Scriban cu mag. morogni; morocăneală, s. f. (bombănit); morocănos, adj. (nemulțumit; ursuz, posac); modoși, vb. (Banat, a lenevi).
A SE MOCĂI mă mócăi intranz. pop. 1) A lucra încet și fără spor; a migăli; a se mocoși; a bichiri. 2) A pierde timpul în zadar. /Orig. nec.
mocăì v. Mold. Tr. a migăi, a moțăi. [V. mocan].
mócăĭ și -ĭésc, V. mocoșesc.
mocăít, V. mocoșit.
mocoșésc v. tr. și intr. (cp. cu moacă și moșcondesc). Fam. Mă muncesc prea mult c’un lucru pînă să-l termin (mă bosîncesc, mă bosolesc, mă boțocănesc, mă bunghinesc): de un ceas tot mocoșeștĭ, și n’aĭ maĭ sfîrșit. V. refl. Nu te maĭ mocoși atîta c’o bĭată traducere! – În vest și mă mocăĭ și mă moșcăĭ. V. bălăbănesc.
mocoșít, -ă adj. (d. mocoșesc). Est. Fam. Ticăit, fără spor la muncă: ce om mocoșit și argatu ista! – În vest mocăit și moșcăit.
mocăi vb. v. AȚIPI. DORMITA. MOCNI. MOȚĂI. PICOTI. PIROTI.
MOCĂI vb. a migăli, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, a (se) ticăi, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce tot ~ acolo?)
MOCĂIT adj. mocoșit, moșmondit, ticăit, (Mold.) chitcăit. (Un om ~.)
mocăi, mocăi v. r. 1. a lucra încet / fără spor; a se mișca încet 2. a pierde vremea cu nimicuri
mocăit, -ă, mocăiți, -te adj. 1. care lucrează încet / fără spor; care umblă încet 2. care își pierde vremea cu nimicuri

mocăit dex

Intrare: mocăit (adj.)
mocăit adjectiv
Intrare: mocăi
mocăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
mocăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: mocăit (s.m.)
mocăit substantiv masculin