MOȚIÚNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea anumitor sufixe, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

MOȚIÚNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea unui sufix, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

MOȚIÚNE1 s. f. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la masculine și a substantivelor masculine de la feminine prin adăugarea unui sufix.

MOȚIÚNE2, moțiuni, s. f. Propunere formulată într-o adunare și supusă votului acesteia. Cei cu adunări, moțiuni, petiționări și toate alte ălea! C. PETRESCU, A. R. Comisiunea, unindu-se în ființă cu motivele celor ce au făcut moțiunea, nu găsește cu cale a întocmi o comisiune specială. La GHICA, A. 150.

moțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. moțiúnii; pl. moțiúni

moțiúne (jur., lingv.) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. moțiúnii; pl. moțiúni

MOȚIÚNE1 s.f. (Liv.) Mișcare. [Pron. -ți-u-. / cf. it. mozione, lat. motio].

MOȚIÚNE2 s.f. 1. Parte a unui discurs în care se urmărește emoționarea lectorilor sau a auditorilor. 2. Propunere făcută și adoptată într-o adunare. [Cf. fr. motion, it. mozione, engl. motion].

MOȚIÚNE3 s.f. Formare a substantivelor feminine de la masculine și invers cu ajutorul sufixelor. [Cf. fr. motion].

MOȚIUNE s. f. 1. parte a unui discurs în care se urmărește emoționarea lectorilor sau auditorilor. 2. propunere făcută și adoptată într-o adunare. ♦ ~ de cenzură = moțiune dintr-o adunare națională, într-un parlament, care pune în cauză guvernul. 3. (psihan.) proces dinamic prin care se actualizează pulsiunea. 4. procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine și invers, cu ajutorul sufixelor. (< fr. motion, lat. motio)

MOȚIÚNE1 ~i f. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine și invers prin atașarea unor sufixe speciale. [Sil. -ți-u-] /<fr. motion, lat. motio, ~onis

MOȚIÚNE2 ~i f. Decizie a unei adunări, aprobată prin vot, prin care se exprimă o atitudine, o doleanță sau anumite revendicări într-o problemă de actualitate. [Sil. -ți-u-] /<fr. motion, lat. motio, ~onis

moțiune f. propunere făcută într’o adunare deliberantă.

*moțiúne f. (lat. mótio, -ónis, d. movére, motum, a mișca. V. motor, co-, e-, loco- și pro-moțiune). Impulsiune care determină o mișcare. Propunere făcută de un membru într’o adunare deliberantă: a vota o moțiune. Gram. Formarea femininuluĭ din masculin și invers, ca domn-doamnă, Român-Româncă. V. flexiune.

MOȚIÚNE s. f. (cf. fr. motion): procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la cele feminine, prin adăugarea unui sufix moțional. Astfel, substantivele profesoară, doctoriță, bucătăreasă, gâscan și vulpoi sunt formate prin acest procedeu cu sufixele moționale (v.) -ă, -iță, -easă, -an și -oi, adăugate formelor de masculin profesor, doctor, bucătar și celor de feminin gâscă și vulpe.