MOȚĂIÁLĂ, moțăieli, s. f. Faptul de a moțăi; moțăit, moțăitură. – Moțăi + suf. -eală.

MOȚĂIÁLĂ, moțăieli, s. f. Faptul de a moțăi; moțăit, moțăitură. – Moțăi + suf. -eală.

MOȚĂIÁLĂ, moțăieli, s. f. 1. Ațipire, piroteală, dormitare. Și pe el îl stăpinea un fel de moțăială, un fel de sfîrșeală, de adormire a minții. DUMITRIU, N. 254. 2. Înclinare, plecare a capului (în semn de afirmare sau de salut). La început își mai dădeau bună ziua in față, pe urmă plecară ochii și sfîrșiră cu o moțăială drept «bună vremea». DELAVRANCEA, H. T. 144.

moțăiálă s. f., g.-d. art. moțăiélii; pl. moțăiéli

moțăiálă s. f., g.-d. art. moțăiélii; pl. moțăiéli

MOȚĂIÁLĂ s. v. ațipire.

MOȚĂIALĂ s. ațipeală, ațipire, dormitare, moțăire, moțăit, moțăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolență, toropeală, (rar) somnie, (reg.) picuială, pioceală, somnoreală. (Mold.) clipoceală, clipocire, (prin Munt.) pircoteală, pircotit, (înv.) somnoroșie. (Stare de ~.)