moșteni definitie

2 intrări

25 definiții pentru moșteni

MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean.
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean.
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Arhaizant) 1. Moștenitor, urmaș, succesor, moșnean (3). N-avea pe cine altul care să-i fie moștean. SBIERA, P. 258. Măria-sa Aron-vodă... Moșteanul țârei Moldovei, domnul și stăpinul meu. HASDEU, R. V. 139. Îi rugă să le fie milă de fiul seu Bogdan, pre care îl lasă moștean scaunului. NEGRUZZI, S. I 159. 2. Proprietar, stăpînitor, stăpîn. Romînul, vechi moștean al acestui pămînt, e îndurător și ospătos și darnic. ODOBESCU, S. III 550. Simțimentul drepturilor de moșteni ai țării. BĂLCESCU, O. I 209. ♦ Moșnean (1).
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi ceva ca moștenire, a dobîndi prin testament. A moștenit o casă. ▭ [Boierii] nu erau o clasă nobiliară ca în Europa, ei n-aveau... dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ Fig. (Cu privire la tradiții, limbă, obiceiuri, însușiri) Curaj dar, scumpii mei amici; aveți o frumoasă campanie de făcut, aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba, ALECSANDRI, S. 50. ♦ A înlocui pe cineva în calitate de stăpîn, a deveni moștenitorul cuiva. A moștenit pe fratele său. 2. Fig. (Cu privire la o noțiune temporală) A urma. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește. ALEXANDRESCU, M. 4.
moșteán (înv., reg.) s. m., pl. moșténi
moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă
moșteán s. m., pl. moșténi
moștení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. moșteneáscă
MOȘTEÁN adj., s. v. aborigen, autohton, băștinaș, indigen, neaoș, pământean.
MOȘTEÁN s. v. moșnean, moștenitor, răzeș, succesor, urmaș.
MOȘTENÍ vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)
MOȘTEÁN ~éni m. înv. reg. v. MOȘNEAN. /cf. moș, moșteni, alb. moșatar
A MOȘTENÍ ~ésc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calități, caracteristici) A deține prin ereditate. /Din moștean
moștean a. și m. 1. moștenitor: s’a îndurat a le da un moștean al împărăției ISP.; 2. moșnean, om de țară. [Cf. albanez MOȘATAR].
moștenì v. a căpăta prin succesiune: a moștenit toată averea.
moșteán și moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V. moș). Vechĭ. Moștenitor (V. făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem. -eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s’a zis și moșt-, și moșn-, ĭar pe urmă numaĭ moșn- (Gĭur. 120). V. megiaș, colon.
2) moștenésc și (vechĭ) moșnenésc v. tr. (d. moșnean, moștean). Capăt pin moștenire, îmĭ rămîne de la un mort: a moșteni de la părințĭ o casă, (fig.) un talent, o boală.
moștean adj., s. v. ABORIGEN. AUTOHTON. BĂȘTINAȘ. INDIGEN. NEAOȘ. PĂMÎNTEAN.
moștean s. v. MOȘNEAN. MOȘTENITOR. RĂZEȘ. SUCCESOR. URMAȘ.
MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)
moșteán, moșteni, (moșnean), s.m. – (reg.; arh.) Moștenitor, băștinaș, autohton (Papahagi, 1925). ♦ (top.) Moșneni, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Fipilașcu, 1940). ♦ (onom.) Moștean, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DFN, 2007). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Cf. moșnean (DEX, MDA).
moșteán, moșteni, (moșnean), s.m. – (înv.) Moștenitor, băștinaș, autohton (Papahagi 1925). – Din moș + -tean.
MOȘTENI, com. în jud. Teleorman, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe stg. râului Câlniștea; 1.798 loc. (2000). Expl. de petrol. Creșterea bovinelor.

moșteni dex

Intrare: moștean
moștean substantiv masculin
Intrare: moșteni
moșteni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a