moștean definitie

16 definiții pentru moștean

MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean.
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean.
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Arhaizant) 1. Moștenitor, urmaș, succesor, moșnean (3). N-avea pe cine altul care să-i fie moștean. SBIERA, P. 258. Măria-sa Aron-vodă... Moșteanul țârei Moldovei, domnul și stăpinul meu. HASDEU, R. V. 139. Îi rugă să le fie milă de fiul seu Bogdan, pre care îl lasă moștean scaunului. NEGRUZZI, S. I 159. 2. Proprietar, stăpînitor, stăpîn. Romînul, vechi moștean al acestui pămînt, e îndurător și ospătos și darnic. ODOBESCU, S. III 550. Simțimentul drepturilor de moșteni ai țării. BĂLCESCU, O. I 209. ♦ Moșnean (1).
moșteán (înv., reg.) s. m., pl. moșténi
moșteán s. m., pl. moșténi
MOȘTEÁN adj., s. v. aborigen, autohton, băștinaș, indigen, neaoș, pământean.
MOȘTEÁN s. v. moșnean, moștenitor, răzeș, succesor, urmaș.
MOȘTEÁN ~éni m. înv. reg. v. MOȘNEAN. /cf. moș, moșteni, alb. moșatar
moștean a. și m. 1. moștenitor: s’a îndurat a le da un moștean al împărăției ISP.; 2. moșnean, om de țară. [Cf. albanez MOȘATAR].
moșteán și moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V. moș). Vechĭ. Moștenitor (V. făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem. -eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s’a zis și moșt-, și moșn-, ĭar pe urmă numaĭ moșn- (Gĭur. 120). V. megiaș, colon.
moștean adj., s. v. ABORIGEN. AUTOHTON. BĂȘTINAȘ. INDIGEN. NEAOȘ. PĂMÎNTEAN.
moștean s. v. MOȘNEAN. MOȘTENITOR. RĂZEȘ. SUCCESOR. URMAȘ.
moșteán, moșteni, (moșnean), s.m. – (reg.; arh.) Moștenitor, băștinaș, autohton (Papahagi, 1925). ♦ (top.) Moșneni, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Fipilașcu, 1940). ♦ (onom.) Moștean, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DFN, 2007). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Cf. moșnean (DEX, MDA).
moșteán, moșteni, (moșnean), s.m. – (înv.) Moștenitor, băștinaș, autohton (Papahagi 1925). – Din moș + -tean.
Moșneanu v. Moștean 3.
MOȘTEAN subst. 1. – b. mold. (Sd XXI); -u, D., olt. (Sd XXII). 2. Cf. Moștioru, fam. olt. 3. Din tema înrudită: Moșneanu t.

moștean dex

Intrare: moștean
moștean substantiv masculin
Intrare: Moștean
Moștean
Intrare: MOȘTEAN
MOȘTEAN