MOȘNEÁNCĂ, moșnence, s. f. (În trecut) Proprietară de pămînt, stăpîna unei moșii; (învechit) moștenitoare. – Variantă: moșáncă s. f.

moșneáncă s. f., g.-d. art. moșnéncei; pl. moșnénce

moșneáncă s. f., g.-d. art. moșnéncei; pl. moșnénce

moșteán și moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V. moș). Vechĭ. Moștenitor (V. făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem. -eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s’a zis și moșt-, și moșn-, ĭar pe urmă numaĭ moșn- (Gĭur. 120). V. megiaș, colon.