moșnean definitie

18 definiții pentru moșnean

MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.
MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.
MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (Munt.; în opoziție cu clăcaș) Țăran liber care-și cultivă propriul său pămînt; răzeș. Eu am auzit, bădiță, c-adecă și la munteni Ar fi rezași ca ș-ai noștri, numiți acolo moșneni. HASDEU, R. V. 46. Moșnenii Ce mai rămăsese, împreună cu opinca, răbdau păsul țării și nici măcar aduseră jeluiri doamnei. ODOBESCU, S. A. 157. 2. (Regional) Stăpîn al unei moșii (1). Sosește aice și moșneanul moșiei. SBIERA, P. 174. 3. (Învechit) Moștenitor, moștean (1). Aidi, romîne! aidi, voinice! Lasă rîpe, văi, colnice! Aidi! moșnean de vitejie. VĂCĂRESCU, P. 73. – Variantă: (regional) moșán s. m.
moșneán s. m., pl. moșnéni
moșneán s. m., pl. moșnéni
MOȘNEÁN adj., s. v. aborigen, autohton, băștinaș, indigen, neaoș, pământean.
MOȘNEÁN s. (IST.) răzeș, (înv. și reg.) moșinaș, moștean, (înv.) moșan.
MOȘNEÁN s. v. moștenitor, succesor, urmaș.
moșneán (moșnéni), s. m.1. (Înv.) Moștenitor. – 2. (Munt.) Înv., Agricultor, proprietar pe pămîntul lui pe temeiul eredității. Moșneni, care corespund răzeșilor din Mold., formau o clasă de mijloc între aristocrație (boieri) și robi (rumîni); în 1850 existau în Munt. cca. 70.000 de țărani moșneni. De la moș, deși nu-i clară, cf. der. corect moșan, n (cf. moșneag) nu a primit nici o explicație satisfăcătoare (după Candrea, trebuie să se pornească de la *moșin, cf. moșinaș, dar *moșin pare și mai puțin clar). Der. din sl. moštĭ „a putea”, prin intermediul lui moštinŭ „puternic”, cu suf. -ĕninŭ (Rosetti, BL, IX, 79; Scriban), pare îndoielnică, deoarece nici în sl., nici în rom., nu apare asociată ideea de „a putea” cu cea de „bunuri ereditare” sau de „proprietate”, ca în it. podere sau în germ. Vermögen. Der. moștean s. m., (moștenitor; proprietar, stăpîn ereditar), cuvînt înv., folosit alături de moșnean și poate derivat din acesta prin simplă disimilare, mai ales pornind de la vb. (după Tiktin, din moșan; după Candrea, din moșnean încrucișat cu sl. moštĭ „a putea”); moșneancă (var. moșteancă), s. f. (moștenitoare); moșnenesc (var. moștenesc), adj. (de țăran liber); moșneni, vb. (înv., Mold., a moșteni); moșteni, vb. (a primi o moștenire); moștenie (var. moșnenie), s. f. (înv., proprietate; moștenire); moștenitor, adj. (urmaș; înv., ereditar).
MOȘNEÁN ~éni m. (în Moldova medievală) Țăran liber, considerat coproprietar de pământ (transmis prin moștenire), pe care îl lucra independent; răzeș. /cf. moștean
moșnean m. pl. proprietari mici, șezători la țară în pământurile lor: moșnenii formau în Muntenia (ei se numiau în Moldova răzăși) clasa cea mai importantă a populațiunii rurale. [V. moșneag].
moșneán, V. moștean.
moșteán și moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V. moș). Vechĭ. Moștenitor (V. făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem. -eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s’a zis și moșt-, și moșn-, ĭar pe urmă numaĭ moșn- (Gĭur. 120). V. megiaș, colon.
moșnean adj., s. v. ABORIGEN. AUTOHTON. BĂȘTINAȘ. INDIGEN. NEAOȘ. PĂMÎNTEAN.
MOȘNEAN s. răzeș, (înv. și reg.) moșinaș, moștean, (înv.) moșan.
moșnean s. v. MOȘTENITOR. SUCCESOR. URMAȘ.
moșneán, s.m. – v. moștean („băștinaș”).
moșneán, s.m. – v. moștean.

moșnean dex

Intrare: moșnean
moșnean substantiv masculin