MOȘNEÁN, moșneni,
s. m. 1. (
Munt.; în opoziție cu
clăcaș) Țăran liber care-și cultivă propriul său pămînt; răzeș. Eu am auzit, bădiță, c-adecă și la munteni Ar fi rezași ca ș-ai noștri, numiți acolo moșneni. HASDEU, R. V. 46. Moșnenii Ce mai rămăsese, împreună cu opinca, răbdau păsul țării și nici măcar aduseră jeluiri doamnei. ODOBESCU, S. A. 157.
2. (Regional) Stăpîn al unei moșii (
1). Sosește aice și moșneanul moșiei. SBIERA, P. 174.
3. (Învechit) Moștenitor, moștean (
1). Aidi, romîne! aidi, voinice! Lasă rîpe, văi, colnice! Aidi! moșnean de vitejie. VĂCĂRESCU, P. 73. – Variantă: (regional)
moșán s. m.
moșneán (moșnéni), s. m. –
1. (
Înv.) Moștenitor. –
2. (
Munt.)
Înv., Agricultor, proprietar pe pămîntul lui pe temeiul eredității. Moșneni, care corespund răzeșilor din
Mold., formau o clasă de mijloc între aristocrație (boieri) și robi (rumîni); în 1850 existau în
Munt. cca. 70.000 de țărani moșneni. De la moș, deși nu-i clară,
cf. der. corect moșan, n (
cf. moșneag) nu a primit nici o explicație satisfăcătoare (după Candrea, trebuie să se pornească de la *moșin,
cf. moșinaș, dar *moșin pare și mai puțin clar).
Der. din
sl. moštĭ „a putea”, prin intermediul lui moštinŭ „puternic”, cu
suf. -ĕninŭ (Rosetti, BL, IX, 79; Scriban), pare îndoielnică, deoarece nici în
sl., nici în
rom., nu apare asociată ideea de „a putea” cu cea de „bunuri ereditare” sau de „proprietate”, ca în
it. podere sau în
germ. Vermögen.
Der. moștean
s. m., (moștenitor; proprietar, stăpîn ereditar), cuvînt
înv., folosit alături de moșnean și poate derivat din acesta prin simplă disimilare, mai ales pornind de la
vb. (după Tiktin, din moșan; după Candrea, din moșnean încrucișat cu
sl. moštĭ „a putea”); moșneancă (
var. moșteancă),
s. f. (moștenitoare); moșnenesc (
var. moștenesc),
adj. (de țăran liber); moșneni,
vb. (
înv.,
Mold., a moșteni); moșteni,
vb. (a primi o moștenire); moștenie (
var. moșnenie),
s. f. (
înv., proprietate; moștenire); moștenitor,
adj. (urmaș;
înv., ereditar).
moșteán și
moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V.
moș). Vechĭ. Moștenitor (V.
făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem.
-eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s’a zis și
moșt-, și
moșn-, ĭar pe urmă numaĭ
moșn- (Gĭur. 120). V.
megiaș, colon.