moșmoni definitie

2 intrări

28 definiții pentru moșmoni

MOȘMOLÍ vb. IV v. moșmoni.
MOȘMÓN, moșmoni, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.
MOȘMOLÍ vb. IV v. moșmoni.
MOȘMÓN, moșmoni, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.
MOȘMOLÍ, moșmolesc, vb. IV. Intranz. 1. A face mișcări încete și neprecise. Obicinuită a primi vizite în timpul acesta, ea nu era cîtuși de puțin mirată cînd auzi că cineva moșmolește la ușa ei. SLAVICI, N. II 270. 2. A lucra încet și fără spor, cu prea multă migală sau neîndemînatic; a se mocăi, a mocoși. Ce dracu moșmolești acolo, femeie? C. PETRESCU, Î. II 205. Pe cînd el moșmolea la nojița opincii din stînga, iată și căpitanul de jurnă. SLAVICI, N. II 233. – Variante: (regional) moșcondí (VLAHUȚĂ, O. A. II 253), moșcotí (SLAVICI, O. I 66), mosmîndí, moșmoní vb. IV.
MOȘMÓN, moșmoni, s. m. Arbust din familia rozaceelor, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile în formă de măr; crește prin păduri și tufișuri (Mespilus germanica). Vă spun că aceasta este o frunză de moșmon. CAMIL PETRESCU, O. 417.
MOȘMONÍ vb. IV v. moșmoli.
moșmón s. m., pl. moșmóni
moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă
moșmón s. m., pl. moșmóni
moșmoní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 sg. și pl. moșmoneáscă
MOȘMÓN s. (BOT.; Mespilus germanica) (reg.) gorun, măceș, mișcul, mostoc, mostochin, scoruș-nemțesc.
MOȘMONÍ vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) ticăi, (pop.) a tândăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce ~ atâta la acel lucru?)
moșmolí (moșmolésc, moșmolít), vb.1. A rasoli, a lucra de mîntuială. – 2. A mișuna, a furnica, a zumzăi. Creație expresivă, cf. cioșmoli, foșgăi etc. Numeroase var.: moșcoti, moșcondi, moșmondi, moșmîndi, moșmani, moșmoi, moșmăi, moșogăi etc. – Der. moșmoleală (var. moșmon(d)eală, moșcondeală), s. f. (forfotă, talmeș-balmeș); moșmîndău, s. m. (prostănac); moșmoane (var. moșmoande), s. f. pl. (harababură, galimatie). – Cf. miș-, mușlui.
MOȘMÓN ~i m. Pom fructifer din familia rozaceelor cu flori mari, albe și cu fructe sferice, cu gust dulce-acrișor, învelite într-o coajă brună-roșiatică. /Din moșmoană
A SE MOȘMONÍ mă ~ésc intranz. 1) A lucra încet fără spor; a se mocăi; a se mocoși; a migăli; a bichiri. 2) A se mișca încet și greoi. 3) fam. A căuta cu greu (pipăind cu mâinile prin întuneric); a bâjbâi; a dibui. /Orig. nec.
moșmol (moșmon) m. arbust din fam. rozaceelor cu florile mari albe (Mespilus germanica).
moșmolì (moșmândì) v. a migăi. [Cf. moșmoală].
moșcondésc, moșcotésc, moșmîndésc, moșmonésc și -lésc v. intr. (imit. d. moș-moș, huĭetu mînilor cînd bîjbîĭe, ca și foș-foș, foșnesc; ung. bosogni, a fojgăi, a mișuna; ngr. musmunévo, adulmec, musunízo, trag aer pe nas: rus. nĭúhatĭ, a adulmeca, sîrb. njušiti, a mușlui. V. fojgăĭesc și mușluĭesc). Vest. Fam. Mocoșesc. – Și mișcodesc (VR. 1913, 7-8, 51), moșmăĭ saŭ -ĭesc și moșmoĭesc. În Trans. și moșogăĭesc și -oĭesc.
móșmăĭ și -ĭésc, -oĭésc, moșmîndésc, moșmolésc, V. moșcondesc.
moșmón și moșmoánă, V. mușmul.
moșmonésc, V. moșcondesc.
mușmúl m., pl. lĭ (d. mușumlă). Un pom ruzaceŭ care produce mușmule (méspilus germanica). – În Munt. moșmon. V. scoruș.
MOȘMOA s. (BOT.) (reg.) mișculă, mostochină.
MOȘMON s. (BOT.; Mespilus germanica) (reg.) gorun, măceș, mișcul, mostoc, mostochin, scoruș-nemțesc.
MOȘMONI vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) ticăi, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce ~ atîta la acel lucru?)

moșmoni dex

Intrare: moșmon
moșmon substantiv masculin
Intrare: moșmoni
moșmoli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
moșmoni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a