MOȘIOÁRĂ, moșioare, s. f. Diminutiv al lui moșie. [Pr.: -și-oa-] – Moșie + suf. -oară.

MOȘIOÁRĂ, moșioare, s. f. Diminutiv al lui moșie. [Pr.: -și-oa-] – Moșie + suf. -oară.

MOȘIOÁRĂ, moșioare, s. f. 1. Diminutiv al lui moșie. Are să-ncapă biata moșioara noastră pe mina posesorului. ALECSANDRI, T. 1579. Venisem ca să mai răsuflu cîteva zile la moșioara mea. NEGRUZZI, S. I 220. Ca un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefșoare Am îmbogățit eu statul, cmnpărîndu-mi moșioare. ALEXANDRESCU, M. 170. 2. Fig. Domeniu de unde cineva poate fura nestingherit. Bateria e moșioara lui, a vorbit serios Florea Costea. Ciupește de la porția de pîine la dramul de carne, de la ovăzul cailor la zahărul soldatului. SADOVEANU, M. C. 58. – Pronunțat: -și-oa-.

moșioáră (-și-oa-) s. f., g.-d. art. moșioárei; pl. moșioáre

moșioáră s. f. (sil. -și-oa-), g.-d. art. moșioárei; pl. moșioáre

MOȘIOÁRĂ s. (rar) moșiuță.

moșioáră (oa dift.) f., pl. e. Moșie mică.

MOȘIOARĂ s. (rar) moșiuță.