MOȘÍC, moșici, s. m. (Fam.; folosit mai ales ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ic.

MOȘÍC, moșici, s. m. (Fam.; folosit mai ales ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ic.

MOȘÍC, moșici, s. m. (Familiar) Diminutiv al lui moș. Mulțumim dumitale, moșicule, îi răspunde fata. ISPIRESCU, L. 335. ♦ (În jocul păpușilor) Păpușă reprezentînd un bătrîn. Moșicule și păiățică, Vă roagă și moș Ionică Să-i faceți o trebșoară mică. TEODORESCU, P. P. 131.

moșíc (fam.) s. m., pl. moșíci

moșíc s. m., voc. art. moșícole; pl. moșíci

MOȘÍC s. moșuleț, moșulică, (reg.) moșuc, moșuț.

moșíc m. Fam. Dim. d. moș.

MOȘIC s. moșuleț, moșulică, (reg.) moșuc, moșuț.