mitropolie definitie

11 definiții pentru mitropolie

MITROPOLÍE, mitropolii, s. f. 1. Instituție administrativă a Bisericii ortodoxe, superioară episcopiei și inferioară patriarhiei, corespunzătoare unei provincii sau unei țări, care are în frunte un mitropolit. 2. Biserica și clădirile anexe care constituie sediul unei mitropolii (1). 3. Funcție de mitropolit. – Din sl. mitropolija.
MITROPOLÍE, mitropolii, s. f. 1. Instituție administrativă a Bisericii ortodoxe, superioară episcopiei și inferioară patriarhiei, având în frunte un mitropolit. 2. Biserica și clădirile anexe care constituie sediul unei mitropolii (1). 3. Funcție de mitropolit. – Din sl. mitropolija.
MITROPOLÍE, mitropolii, s. f. 1. Instituție administrativă superioara a bisericii ortodoxe, avînd în frunte un mitropolit. Cununia... se săvîrși cu mare paradă în biserica mitropoliei. POPESCU, B. II 81. Mitropolia Moldaviei... fu prochiamată liberă și nealiniată. NEGRUZZI, S. I 240. 2. Biserică principală (catedrală) a orașului de reședință mitropolitană. Se făcuse de știre tuturor boierilor să se adune... la mitropolie unde are să fie și domnul. NEGRUZZI, S. I 148. ♦ Reședință sau palat unde locuiește și funcționează un mitropolit. – Variantă: (învechit) metropolíe s. f.
mitropolíe (mi-tro-) s. f., art. mitropolía, g.-d. art. mitropolíei; pl. mitropolíi, art. mitropolíile
mitropolíe s. f. (sil. -tro-), art. mitropolía, g.-d. art. mitropolíei; pl. mitropolíi, art. mitropolíile
MITROPÓLIE s. v. capitală, metropolă.
MITROPOLÍE ~i f. Organ administrativ al Bisericii ortodoxe (superior episcopiei și inferior patriarhiei) în fruntea căruia se afla un mitropolit. /<sl. mitropolija
mitropolie f. 1. biserică catedrală în care oficiază de regulă mitropolitul: Mitropolia din București a fost zidită în 1656 de Șerban Basarab; 2. palatul mitropolitului; 3. dicasterie: Duminecă cununie și Luni la mitropolie PANN; a urca dealul mitropoliei, a cere despărțenie. [De origină slavo-greacă].
mitropolíe f. (vsl. rus. mitropóliĭa, d. ngr. mitrópolis. V. metropolă). Biserică catedrală în care oficiază de ordinar mitropolitu: mitropolia din Bucureștĭ a fost zidită la 1656 de Șerban Basarab. A urca dealu mitropoliiĭ, a cere divorț (Bucureștĭ. Vechĭ).
mitropolie s. v. CAPITALĂ. METROPOLĂ.
mitropolíe, mitropolii s. f. 1. Unitate administrativă bisericească, superioară episcopiei și inferioară patriarhiei, condusă de un mitropolit. 2. biserica și clădirile anexe care constituie reședința unei mitropolii (1). 3. Funcția de mitropolit. [Var.: (înv.) metropolíe s. f.] – Din sl. mitropolija. Mitropolia Ardealului, mitropolie ortodoxă română a Transilvaniei, atestată documentar în sec. 14, primul mitropolit fiind Ghelasie de la Râmeț (1376), canonizat în 1992 și sărbătorit la 30 iunie. În a doua jumătate a sec. 15 mai sunt atestați ierarhii Ioan de Cafa, stabilit în orașul Hunedoara (1455), și Ionichie (1479). Din 1488 sediul mitropoliei se stabilește la Feleac, apoi din 1557 la Geoagiu, iar din 1571 la Alba-Iulia până în 1701, când a fost suprimată de Habsburgici. În același an a fost înființată o episcopie cu sediul la Sibiu. În 1864 s-a reînființat Mitropolia Ardealului cu sediu la Sibiu, unde ființează în prezent. Primul mitropolit de Sibiu a fost Andrei Șaguna. ◊ Mitropolia Banatului, mitropolie cu sediul la Timișoara, atestată documentar din 1608, primul mitropolit fiind Neofit. Ulterior a funcționat ca episcopie până în 1865, când a fost desființată. În 1939 s-a reînființat episcopia, ridicată în aprilie 1947 la rangul de arhiepiscopie, iar în iunie același an a devenit mitropolie. În 1949 a încorporat și episcopia Caransebeșului. Primul episcop, apoi arhiepiscop și mitropolit a fost Vasile Lăzărescu până în 1961. ◊ Mitropolia Blajului, mitropolie unită cu sediul la Blaj, înființată în 1853 prin ridicarea la rang de mitropolie a episcopiei Blajului, primul mitropolit fiind Alexandru Sterca-Șuluțiu. V. și Episcopia Blajului. ◊ Mitropolia Bucovinei, mitropolie înființată în 1873, cu reședința la Cernăuți, primul mitropolit fiind Eugenie (Evghenie) Hacman. După ocupația rusească (1941) a trecut sub ocupația ierarhilor ruși. Este urmașa Episcopiei de Rădăuți, mutată aici din 1781. ◊ Mitropolia Moldovei, mitropolie cu începuturi din timpul lui Petru Mușat (c. 1375-c. 1391), când Iosif, rudă cu el, a fost hirotonit episcop de către mitropolitul Haliciului din Polonia, de care atârna Biserica Moldovei. Recunoașterea lui Iosif ca mitropolit al Moldovei a fost legalizată de Patriarhia ecumenică din Constantinopol abia în timpul lui Alexandru cel Bun, prin gramata patriarhală din 26 iulie 1401. Reședința mitropoliei a fost la Suceava până în 1677, când a fost mutată la Iași, unde funcționează și în prezent, ca al doilea scaun mitropolitan din Patriarhia Română. ◊ Mitropolia Olteniei, mitropolie înființată în 1939, cu sediul la Craiova, prin desființarea episcopiei Râmnicului-Noul Severin, primul mitropolit fiind Nifon Criveanu (†1971). A fost desființată în 1945. În 1947 s-a înființat Arhiepiscopia Craiovei, prin desprinderea a trei județe din Episcopia Râmnicului, care în 1949 a devenit Mitropolia Olteniei, primul mitropolit fiind ales Firmilian Marin (†1972). ◊ Mitropolia Proilaviei, mitropolie cu sediul la Brăila, înființată la sfârșitul sec. 15 ca eparhie grecească sub jurisdicția Patriarhiei de la Constantinopol, dar cu credincioși români. S-a desființat în 1828. ◊ Mitropolia Transilvaniei v. Mitropolia Ardealului. ◊ Mitropollia Ungrovlahiei, mitropolie înființată în 1359, cu reședința la Curtea de Argeș, primul mitropolit fiind Iachint, fost la Vicina. În 1517 reședința s-a mutat la Târgoviște, apoi în 1668 la București. A avut sub jurisdicția sa Țara Românească și pe credincioșii ortodocși din Ungaria și Transilvania. În 1992 s-a denumit Mitropolia Munteniei și Dobrogei. ◊ Mitropolia Vicinei, mitropolie atestată documentar în sec. 13 și localizată la Issacea. Era dependentă de Patriarhia din Constantinopol, având ierarhi greci. Primul mitropolit cunoscut a fost Teodor (1285), iar ultimul Iachint (1359), care devine primul mitropolit al Ungrovlahiei.

mitropolie dex

Intrare: mitropolie
mitropolie substantiv feminin
  • silabisire: -tro-