MITROÁCĂ, mitroace, s. f. Piesă auxiliară a dubei de pescuit pe care se deapănă năvodul (cînd acesta e scos din apă).

mitroácă (reg.) (mi-troa-) s. f., g.-d. art. mitroácei; pl. mitroáce

mitroácă s. f. (sil. -troa-), g.-d. art. mitroácei; pl. mitroáce

MITROÁCĂ s. v. glăvoacă.

mitroacă f. Zool. guvidie. [Cf. mitră: capul peștelui e foarte mare și turtit].

mitroacă s. v. GLĂVOACĂ.