mitră definitie

23 definiții pentru mitră

MÍTRĂ1, mitre, s. f. 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase. ♦ Coroană purtată de regi, de împărați etc. 2. Acoperământ al capului de formă specială la vechile popoare orientale. – Din sl. mitra, ngr. mitra.
MÍTRĂ2, mitre, s. f. (Pop.) Uter. – Din ngr. mitra.
MÍTRĂ1, mitre, s. f. 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase. ♦ Un fel de coroană purtată de regi, de împărați etc. 2. Acoperământ al capului de formă specială la vechile popoare orientale. – Din sl. mitra, ngr. mitra.
MÍTRĂ2, mitre, s. f. (Anat.) Uter. – Din ngr. mitra.
MÍTRĂ, mitre, s. f. 1. Acoperămînt de cap în formă aproape sferică în partea superioară, bombată cu o cruce în vîrf, purtat de arhierei în timpul slujbei religioase. Dionis, să-ți crească barba pînă la genuchi, și în cap: o mitră de arhimandrit! GALACTION, O. I 90. Mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră. CREANGĂ, A. 138. 2. (Învechit) Coroană. Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată, El pe capu-i poartă mitră și-i cu barba pieptănată. EMINESCU, O. I 85. Pe capul său de taur, poart-o mitră grea de fier. NEGRUZZI, S. II 121.
MÍTRĂ2, mitre, s. f. Partea interioară a organelor genitale femeiești, în care se dezvoltă fătul; uter, matrice3.
mítră (mi-tră) s. f., g.-d. art. mítrei; pl. mítre
mítră (organ, acoperământ al capului) s. f. (sil. -tră), g.-d. art. mítrei; pl. mítre
MÍTRĂ s. v. uter.
MÍTRĂ s. v. placentă.
mítră (mítre), s. f. – Tocă purtată de prelați. – Mr. mitră. Gr. μίτρα, parțial prin intermediul sl. mitra (Murnu 38; Tiktin; Conev 108). – Der. mitrofar, adj. (cu mitră), din mgr. μιτρόφορος (Gáldi 211).
mítră (mítre), s. f. – Matrice, uter. – Mr. mitră. Ngr. μητρα. – Der. mitral, adj., din fr. mitral; mitropolie, s. f. (biserică ortodoxă cu rang superior episcopiei), mr. mitropule, din mgr. μητρόπολις, parțial prin intermediul sl. mitropolija (Vasmer, Gr., 100); mitropolit, s. m. (arhiepiscop în ierarhia ortodoxă), din mgr. μητροπολίτης (Murnu 38); arhimitropolit, s. m. (arhiepiscop principal); cu gr. ἀρχί- „super”; metropolă, s. f. (capitală), din fr. métropole; metropolitan, adj. (al capitalei).
MÍTRĂ1 ~e f. 1) Acoperământ pentru cap, de forma unei cupole cusute cu fir și împodobite cu pietre scumpe, purtat în special de arhierei în timpul slujbei religioase. 2) Acoperământ pentru cap purtat de către vechii perși. /<sl. mitra, ngr. mítra
MÍTRĂ2 ~e f. (la om și la animalele vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin în care se dezvoltă embrionul; matrice; uter. /<ngr. mítra
mitră f. 1. legătură de cap ce purtau vechii Perși; 2. acoperământ de cap ce poartă mitropolitul și episcopii.
mitră f. Anat. matrice. [Gr. mod.].
1) mítră f., pl. e (vgr. mitra, cingătoare, diademă, turban, tiară). Un fel de turban ascuțit pe care-l purtaŭ vechiĭ Perșĭ. Un fel de căcĭulă de aur și petre scumpe purtată de prelațĭ cînd oficiază în mare ținută.
2) mítră f., pl. e (ngr. mítra, matrice, d. vgr. métra, matrice, metér, mamă. V. mitrică, matrice). Anat. Matrice, organu în care se face concepțiunea.
mitră s. v. PLACENTĂ.
MITRĂ s. (ANAT.) uter, (înv. și pop.) sîn, (pop.) pîntece, (înv. și reg.) matcă, (reg.) plod, (înv.) mătrice, zgău. (În ~ se dezvoltă fătul.)
MÍTRĂ1 (< sl., ngr.) s. f. 1. Acoperământ pentru cap, înalt, ornamentat cu broderii și cu pietre prețioase, purtat de arhierei și de unii arhimandriți și arhiprezbiteri, la slujbele religioase. Este de origine veche-persană. La ortodocși, m. are o formă globulară, iar la catolici, este triunghiulară. Confecționate din țesături fine, cu broderii de aur și aplicații de pietre prețioase, unele m. sunt remarcabile opere artă (ex. m. Mitropoliei din București, lucrată din aur la c. 1770 într-un atelier venețian). ♦ Acoperământ al capului la vechile popoare orientale, mai ales la vechii perși. 2. Mic acoperiș construit deasupra coșurilor de fum.
MÍTRĂ2 (< ngr.) s. f. (Pop.) Uter.
mitră, mitre s. f. (eufem.) v. mingeacă

mitră dex

Intrare: mitră
mitră substantiv feminin
  • silabisire: -tră