MITOCÁNCĂ, mitocance, s. f. Femeie mojică, vulgară; bădărancă. – Mitocan + suf. -că.

MITOCÁNCĂ, mitocance, s. f. Femeie mojică, vulgară; bădărancă. – Mitocan + suf. -că.

MITOCÁNCĂ, mitocance, s. f. (Rar) Bădărancă, mojică; (în trecut) orășeancă de condiție socială modestă, cu maniere simple. Cocoană cu hachițe, care, cînd nu-i merge după voie, uită că e boieroaică și se poartă ca mitocanca. PAS, E. I 228.

mitocáncă s. f., g.-d. art. mitocáncei; pl. mitocánce

mitocáncă s. f., g.-d. art. mitocáncei; pl. mitocánce

MITOCÁNCĂ s. bădărancă, mahalagioaică, mahalagiță, mârlancă, mojică, țoapă, țopârlancă, (peior.) țață.

MITOCÁNCĂ ~ce f. Femeie cu apucături grosolane. /mitocan + suf. ~că

MITOCANCĂ s. bădărancă, mîrlancă, mojică, țoapă, țopîrlancă.