MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

MÍTIC, -Ă, mitici, -ce, adj. Care aparține unui mit, referitor la mit; legendar, fabulos. – Din fr. mythique.

MÍTIC, -Ă, mitici, -e, adj. De mit, aparținînd mitului; fabulos, legendar. Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită. Cheamă piatra să învie ca și miticul poet. EMINESCU, O. I 32.

mític adj. m., pl. mítici; f. mítică, pl. mítice

mític adj. m., pl. mítici; f. sg. mítică, pl. mítice

MÍTIC adj. v. fantastic.

MÍTIC, -Ă adj. De mit, referitor la mit; fabulos, fantastic, legendar. [Cf. fr. mythique, lat. mythicus].

MÍTIC, -Ă adj. referitor la mit; fabulos, legendar. (< fr. mythique, lat. mythicus)

MÍTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de mit; propriu mitului. /<fr. mythique

mitic a. 1. relativ la mituri: povestiri mitice; 2. din epoca miturilor, străvechiu: chiamă piatra să ’nvie ca și miticul poet EM.

*mític, -ă adj. (vgr. mythikós). Relativ la miturĭ, legendar: povestire mitică. Din timpurile miturilor, străvechĭ: eroĭ miticĭ.

MITIC adj. fabulos, fantastic, legendar, miraculos, supranatural, (înv.) surnatural. (Personaje ~.)