miț n., pl. urĭ (din mițe, pl. luĭ miță, considerat ca n. pl. în -e). Pl. Lînă de mĭel, care, fiind măruntă, servește la umplut saltelele și plapomele, ca și coditura (R. S. GrS. 6, 59): un miț de lînă. (VR. 1911, 8, 210).