mit definitie

3 intrări

15 definiții pentru mit

MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credințele unui popor despre originea Universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.
MIT, mituri, s. n. (Adesea fig.) Povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari etc.; p. gener. poveste, legendă, basm. ◊ Loc. adj. De mit = fantastic, fabulos, mitic. – Din ngr. mithos, fr. mythe.
MIT, mituri, s. n. Povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor antice despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari. V. legendă. Pentru mine erai zeul unui mit olimpian. MACEDONSKI, O. I 75. Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și p-o cale-ndreptățită s-a prelins pînă la nai. COȘBUC, P. 11 140. ♦ Născocire, poveste, basm. Se sfîrșește blindul mit, Povestitorul merge să se culce. CERNA, P. 151. – Pl. și: (neobișnuit) mite (EMINESCU, O. I 61).
mit s. n., pl. míturi
mit s. n., pl. míturi
MIT s.n. Povestire cu caracter fantastic, care expune diversele credințe ale popoarelor antice despre zei, despre unele întâmplări și fapte legendare. ♦ (Fig.) Născocire, poveste, basm. [Pl. -turi, -te. / cf. fr. mythe, lat. mythus, gr. mythos].
MIT s. n. 1. povestire fabuloasă, cu caracter sacru, prima treaptă a cunoașterii, care expune diversele credințe ale popoarelor despre originea universului și fenomenelor naturale sau sociale, despre zei și eroi legendari, explică diversele sentimente fundamentale etc. 2. (fig.) născocire, poveste, basm. (< fr. mythe, lat. mythus, gr. mythos)
MIT ~uri n. 1) Povestire de origine populară, cu conținut fabulos, care explică în mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii și viața socială. 2) Lucru sau realitate lipsită de un temei real. /<ngr. míthos, fr. mythe
mit n. 1. povestire fabuloasă: vremile aurite ce mitele albastre ni le șoptesc ades EM.; 2. fig. lucru fictiv, ființă imaginară.
*mit n., pl. urĭ (vgr. mythos. V. mitologie). Poveste, povestire fabuloasă despre zeĭ, eroĭ ș. a.: miturile vechiĭ Greciĭ. Fig. Lucru fictiv, ființă fictivă: existența feniceluĭ (saŭ fenicele) e un mit.
miț n., pl. urĭ (din mițe, pl. luĭ miță, considerat ca n. pl. în -e). Pl. Lînă de mĭel, care, fiind măruntă, servește la umplut saltelele și plapomele, ca și coditura (R. S. GrS. 6, 59): un miț de lînă. (VR. 1911, 8, 210).
MIT (< fr., ngr.; {s} gr. mythos „poveste, narațiune”) s. n. 1. (În sens propriu; accepție religioasă) Povestire din lumea sacrului, a divinității, a zeilor și eroilor destinată să explice originea zeilor, a lumii și a fenomenelor ei, originea, desăvârșirea și destinul omului. Spre deosebire de legendă, m. are întotdeauna funcție religioasă, zeii despre care povestește fiind aceiași cu cei venerați de om în culte; adesea, m. este parte integrantă a cultului. 2. P. ext. (În accepția profană) Construcție a spiritului pur imaginară. La Platon, m. este o parabolă sau alegorie folosită pentru a ilustra un adevăr ori pentru a-l demonstra pe cale analogică (ex. m. peșterii). În unele teorii sociale și politice, m. este tratat drept credință, speranță, vis, ideal împărtășite în prezent de oameni. 3. Reprezentare falsă, dar în general admisă de toți membrii unui grup (ex.: m. calmului englezesc, m. egalității etc.).
MIȚ cf. subst. miță (de lînă). 1. Miț, 1620 (Sur XIV). 2. Mițeu, Vladuțu, olt. (AO XVII 330). 3. + -oc: Mițoc (17 B III 212). 4. + -ura: Mițur/a, b., -ea (16 B III 81); cf. subst. mițurcă, var. la mișiurcă „coif egiptean” (DR III); v. Mațura în Partea a IlI-a.
mit (gr. mythos „poveste”, „legendă”), figură de compoziție care constă într-o narațiune alegorică, de obicei anonimă și colectivă, menită să reflecte concepția asupra vieții și lumii proprie unui popor (A). M. este un fenomen de gândire și ficțiune colectivă, care constă în reprezentarea alegorică și narativă a unor fenomene originare, cum ar fi cele legate de crearea lumii (ex. m. zeilor și semizeilor), de etapele evolutive ale omenirii în luptă cu natura (ex. m. lui Prometeu și al lui Icar) etc. M. sunt reprezentări primitive ale unor fenomene, generate în mintea popoarelor de propriile lor aspirații, în esență de nevoia de fericire și de credința în realizarea ei. M. este și personificare și narațiune. Esența originară a m. este religioasă. De aceea o caracteristică a lui este perimarea, dispariția lui, datorită progresului științific în cunoaștere al omenirii. Cu timpul, pe măsură ce a început să se perimeze esența lui religioasă, a trecut în folclor și în artă în general, ca sursă de inspirație, iar critica literară îl descoperă totdeauna acolo unde ficțiunea, narațiunea alegorică, oglindește viziunea asupra lumii (Weltanschauung) caracteristică unui popor.
mit, mituri s. n. Povestire cu caracter fantastic care expune diversele credințe ale popoarelor antice despre originea universului, fenomenelor naturii, zei și eroi legendari etc. ♦ Fig. Legendă, poveste, basm; (înv.) fabulă. ◊ Mit cosmogonic = mit care se referă la facerea lumii. – Din gr. mithos, fr. mithe.

mit dex

Intrare: mit
mit substantiv neutru
Intrare: miț
miț
Intrare: Miț
Miț