mistuitor definitie

11 definiții pentru mistuitor

MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (încetul cu încetul). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.
MISTUITÓR, -OÁRE, mistuitori, -oare, adj. Care mistuie; chinuitor; distrugător, nimicitor. Din ceruri peste pămînt, ca din o sită imensă, mîni colosale și nevăzute cerneau o ploaie de foc mistuitor. HOGAȘ, M. N. 172. Fiind sincer, ca într-o pară mistuitoare se topea inima lui în focul sentimentelor. IONESCU-RION, C. 120. Rămase vreme îndelungată pierdut în gînduri mistuitoare. SLAVICI, N. I 120. ◊ (Adverbial) Toată noaptea m-am frămîntat mistuitor. CAMIL PETRESCU, U. N. 198. Ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat Sînt osteniți. EMINESCU, O. IV 424.
mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre
mistuitór adj. m. (sil. -tu-i-), pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre
MISTUITÓR adj. 1. v. pustiitor. 2. (fig.) devorant, nesățios. (O pasiune mistuitoare.)
MISTUITÓR adj. v. consistent, hrănitor, nutritiv, sățios, suculent.
MISTUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care mistuie; cu proprietatea de a mistui. Dureri ~oare. [Sil. -tu-i-] /a mistui + suf. ~tor
mistuitor a. care mistuiește.
MISTUITOR adj. 1. distrugător, nimicitor, pustiitor. (Un foc, un cutremur ~.) 2.* (fig.) devorant, nesățios. (O pasiune ~.)
mistuitor adj. v. CONSISTENT. HRĂNITOR. NUTRITIV. SĂȚIOS. SUCULENT.

mistuitor dex

Intrare: mistuitor
mistuitor adjectiv
  • silabisire: -tu-i-