Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru mistuitor

MISTUIT├ôR, -O├üRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrug─âtor, nimicitor. 2. Fig. Care chinuie╚Öte (suflete╚Öte), care distruge moral ╚Öi fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] ÔÇô Mistui + suf. -tor.
MISTUIT├ôR, -O├üRE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrug─âtor, nimicitor. 2. Fig. Care chinuie╚Öte (suflete╚Öte), care distruge moral ╚Öi fizic (├«ncetul cu ├«ncetul). [Pr.: -tu-i-] ÔÇô Mistui + suf. -tor.
MISTUIT├ôR, -O├üRE, mistuitori, -oare, adj. Care mistuie; chinuitor; distrug─âtor, nimicitor. Din ceruri peste p─âm├«nt, ca din o sit─â imens─â, m├«ni colosale ╚Öi nev─âzute cerneau o ploaie de foc mistuitor. HOGA╚ś, M. N. 172. Fiind sincer, ca ├«ntr-o par─â mistuitoare se topea inima lui ├«n focul sentimentelor. IONESCU-RION, C. 120. R─âmase vreme ├«ndelungat─â pierdut ├«n g├«nduri mistuitoare. SLAVICI, N. I 120. ÔŚŐ (Adverbial) Toat─â noaptea m-am fr─âm├«ntat mistuitor. CAMIL PETRESCU, U. N. 198. Ochii t─âi ce str─âluceau mistuitor ╚Öi ├«nfocat S├«nt osteni╚Ťi. EMINESCU, O. IV 424.
mistuitór (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre
mistuitór adj. m. (sil. -tu-i-), pl. mistuitóri; f. sg. și pl. mistuitoáre
MISTUIT├ôR adj. 1. v. pustiitor. 2. (fig.) devorant, nes─â╚Ťios. (O pasiune mistuitoare.)
MISTUIT├ôR adj. v. consistent, hr─ânitor, nutritiv, s─â╚Ťios, suculent.
MISTUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care mistuie; cu proprietatea de a mistui. Dureri ~oare. [Sil. -tu-i-] /a mistui + suf. ~tor
mistuitor a. care mistuiește.
MISTUITOR adj. 1. distrug─âtor, nimicitor, pustiitor. (Un foc, un cutremur ~.) 2.* (fig.) devorant, nes─â╚Ťios. (O pasiune ~.)
mistuitor adj. v. CONSISTENT. HRĂNITOR. NUTRITIV. SĂȚIOS. SUCULENT.

Mistuitor dex online | sinonim

Mistuitor definitie

Intrare: mistuitor
mistuitor adjectiv
  • silabisire: -tu-i-