MISTICÍSM, misticisme, s. n. Totalitatea atitudinilor și învățămintelor care rezultă din afirmația că realitatea autentică este inaccesibilă conștiinței și poate fi pătrunsă doar prin metode intuitiv-extatice; misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme.

MISTICÍSM s. n. Credință în existența unor forțe supranaturale și în posibilitatea omului de a comunica direct cu aceste forțe (prin revelație, intuiție, extaz); misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme.

MISTICÍSM s. n. Formă a concepției idealiste religioase despre lume, care propagă credința în existența unor forțe supranaturale. Misticism, egoism, efecte de formă, subiecte luate de prin nouri, – iată decadentismul. IONESCU-RION, C. 108. Misticismul este totdeauna fatal popoarelor. BOLLIAC, O. 259.

misticísm s. n., (practici mistice) pl. misticísme

misticísm s. n., (practici mistice) pl. misticísme

MISTICÍSM s. 1. (rar) misticitate. 2. v. mistică.

MISTICÍSM s.n. Concepție teologică-idealistă asupra lumii, la baza căreia stă credința în existența unor forțe supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelație, intuiție, extaz; mistică. ♦ Comportament, atitudine psihică, concepție specifică misticilor. [Cf. fr. mysticisme, rus. mistițizm].

MISTICÍSM s. n. concepție ideologico-idealistă asupra lumii, la baza căreia stă credința în existența unor forțe supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelație, intuiție, extaz; mistică. (< fr. mysticisme)

MISTICÍSM n. Credință despre existența unor forțe supranaturale cu care omul ar comunica prin revelație și extaz. /<fr. mysticisme

misticism n. doctrină, dispozițiune de a admite comunicațiuni extraordinare între om și divinitate.

*misticízm n. (d. mistic). O doctrină filosofică și religioasă după care perfecțiunea consistă într’un fel de contemplațiune care merge pînă la extaz și-l unește misterios pe om cu Dumnezeŭ. Caracteru omuluĭ mistic.

MISTICISM s. (rar) misticitate.