mirui definitie

22 definiții pentru mirui

MIRUÍ2, miruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A câștiga; a strânge, a agonisi. – Din magh. nyerni.
MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.
MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2. ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mírui] – Din sl. mirovati.
MIRUÍ2, miruiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A câștiga; a strânge, a agonisi. – Din magh. nyerni.
MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioși cu mir1 (de obicei pe frunte). Popa Tonea a început să miruiască pe credincioși. GALACTION, O. I 174. Creștini miruiau Și blagosloveau. BIBICESCU, P. P. 243. în cel [rîu] de vin l-om boteza. Cu mirul l-om mirul. Cu vestmînt l-om premeni. TEODORESCU, P. P. 27. ◊ Refl. pas. [Caragea] s-a dus de s-a miruit în biserica Curtea- Veche, după obicei. GHICA, S. 28. 2. Fig. A lovi pe cineva în cap. Mai întîi să stingem datoriile, fraților, și să-i miruim pe ciocoi. DUMITRIU, B. F. Mi se pare că le-a miruit cineva feciorul cu parul. CAMILAR, N. II 418. Prez. ind. și: mirui (EMINESCU, O. IV 48).
MIRUÍ2, miruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cîștiga. După acela s-a mărita care i-a mirui banii în joc de cărți. RETEGANUL, la CADE.
miruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 să miruiáscă
miruí (a unge cu mir, a câștiga) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. miruiáscă
MIRUÍ vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)
MIRUÍ vb. v. acumula, aduna, agonisi, câștiga, cuceri, dobândi, economisi, face, obține, realiza, repurta, strânge.
miruí (miruiésc, miruít), vb. – (Trans.) A cîștiga, a profita. – Var. merui. Mag. nyerni (Cihac, II, 515). – Der. mirișug, s. n. (Trans., cîștig, profit, utilitate), din mag. nyeréség.
A MIRUÍ ~iésc tranz. 1) rel. (credincioși) A unge cu mir pe frunte. 2) (clerici, domnitori) A supune ritualului de consfințire în funcție. 3) fig. fam. A lovi puternic drept în frunte. /<sl. mirovati
miruì v. 1. a unge cu sfântul mir: Caragea s’a miruit în biserica Curtea Veche GHICA; 2. fam. a lovi drept în frunte: l’a miruit cu ghioaga POP. [V. mir, uleiu sfințit].
1) miruĭésc v. tr. (d. mir 1 orĭ vsl. mirovati, rus. -átĭ). Ung cu mir. Fig. Iron. Lovesc în frunte (unde preutu te unge cu mir): l-a miruit cu ghĭoaga.
2) miruĭésc și me- v. tr. (ung. nyerni, a cîștiga). Trans. Cîștig, strîng, agonisesc. – Și amiruĭesc (Trans. Olt.): nu putem amirui nimic de rău șobolanilor (NPl. Ceaur, 105).
MIRUI vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a ~ domn, mitropolit.)
mirui vb. v. ACUMULA. ADUNA. AGONISI. CÎȘTIGA. CUCERI. DOBÎNDI. ECONOMISI. FACE. OBȚINE. REALIZA. REPURTA. STRÎNGE.
miruí1, miruiesc, vb. tranz. – 1. (bis.) A unge (pe frunte) cu mir. 2. (fig.) A lovi pe cineva în frunte (sau în cap). 3. A omorî. – Din sl. mirovati (Scriban, DEX, MDA).
miruí2, miruiesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A obține, a dobândi. 2. A cuceri, a ocupa, a învinge, a birui, a fi în frunte: „Nu concentra fetile, / Nu-i mirui țările. / N-ai miruit cu feciori, / C-o fost ca și niște flori” (Bilțiu, 2006: 115). – Din magh. nyerni „a câștiga” (Cihac, cf. DER; Scriban, DEX); din magh. myer (MDA).
miruí2, -esc, vb. tranz. – 1. A obține, a dobândi. 2. A cuceri, a ocupa. – Din magh. myer (MDA).
miruí1, -esc. vb. tranz. – 1. (rel.) A unge (pe frunte) cu mir. 2. (fig.) A lovi pe cineva în frunte (sau în cap). 3. A omorî. – Din sl. mirovati.
mirui, miruiesc v. t. 1. a numi într-o funcție importantă 2. a lovi (pe cineva) în cap

mirui dex

Intrare: mirui
mirui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
mirui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a