miruță definitie

8 definiții pentru miruță

MIRÚȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu1.
MIRÚȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu1.
mirúță s. f., g.-d. art. mirúței; pl. mirúțe
mirúță s. f., g.-d. art. mirúței; pl. mirúțe
MIRÚȚĂ s. (BOT.; Anchusa officinalis) (reg.) roșii (pl.), iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului.
miruță f. Bot. Tr. limba-boului. [Și mieruță: floarea-i dă miere albinelor].
mirúță f., pl. e. Trans. Limba bouluĭ, o buruĭană boraginee cu florĭ purpuriĭ saŭ violete (anchusa officinalis), saŭ albastre (anchusa italica).
MIRUȚĂ s. (BOT.; Anchusa officinalis) (reg.) roșii (pl.), iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului.

miruță dex

Intrare: miruță
miruță substantiv feminin