MIRÓDIE, mirodii, s. f. (Înv.) Mirodenie. – Din bg. mirodija.

MIRÓDIE, mirodii, s. f. (Înv.) Mirodenie. [Pr.: -di-e] – Din bg. mirodija.

MIRÓDIE, mirodii, s. f. (Învechit) Mirodenie.

miródie (înv.) (-di-e) s. f., art. miródia (-di-a), g.-d. art. miródiei; pl. miródii, art. miródiile (-di-i-)

miródie s. f. (sil. -di-e), art. miródia (sil. -di-a), g.-d. art. miródiei; pl. miródii, art. miródiile (sil. -di-i-)

MIRÓDIE s. v. aromat, balsam, condiment, ingredient, mireasmă, mirodenie.

MIRÓDIE ~i f. înv. Substanță aromatică care se pune în mâncare pentru a trezi pofta de mâncare; mirodenie. /<bulg. mirodija

mirodenie f. 1. aromă; 2. Bot. nopticoasă. [Și mirodie (FIL.) = gr. mod. MYRODIA].

mirodíe f. (ngr. myrodĭá și -día, miros plăcut, pătrunjel; bg. mirodiĭa, pătrunjel, sîrb. miródija, aromă. V. miros). Munt. Pl. Mirodeniĭ. Bz. Pop. Bucate bune și rare: ĭ-am dat copiluluĭ și mirodiĭ, și tot n’a tăcut.

mirodie s. v. AROMAT. BALSAM. CONDIMENT. INGREDIENT. MIREASMĂ. MIRODENIE.