Dicționare ale limbii române

2 intrări

13 definiții pentru miresmare

MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.
MIRESMÁRE, miresmări, s. f. (Rar) Acțiunea de a miresma și rezultatul ei. – V. miresma.
MIRESMÁ, miresmez, vb. I. Tranz. (Rar) A înmiresma. – Din mireasmă.
MIRESMÁRE, miresmări, s. f. Acțiunea de a miresma și rezultatul ei. – V. miresma.
miresmá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 miresmeáză
miresmáre (rar) s. f., g.-d. art. miresmắrii; pl. miresmắri
miresmá vb., ind. prez. 1 sg. miresméz, 3 sg. și pl. miresmeáză
miresmáre s. f., g.-d. art. miresmării; pl. miresmări
MIRESMÁ vb. v. îmbălsăma, înmiresma, parfuma.
MIRESMÁRE s. v. îmbălsămare, înmiresmare, parfumare.
mirezmésc v. intr. (d. mireazmă). Vechĭ. Rar. Miros. V. tr. Parfumez.
miresma vb. v. ÎMBĂLSĂMA. ÎNMIRESMA. PARFUMA.
miresmare s. v. ÎMBĂLSĂMARE. ÎNMIRESMARE. PARFUMARE.

miresmare definitie

miresmare dex

Intrare: miresma
miresma verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: miresmare
miresmare substantiv feminin